Sicriul lui Charlie Kirk va fi transportat din Utah la Phoenix cu Air Force Two, avionul vicepreședintelui SUA

Rămăşiţele lui Charlie Kirk vor fi transportate joi cu Air Force Two din Utah la Phoenix, Arizona, unde a locuit, au declarat, pentru CNN două surse americane.
Vicepreşedintele JD Vance, care a avut o relaţie strânsă cu Kirk, şi soţia sa Usha Vance au zburat în Utah pentru a se ocupa de organizarea transportului oficial.
Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, comentator radio şi un aliat influent al lui Donald Trump, a fost împuşcat miercuri. Incidentul s-a produs în timpul unui eveniment de la campusul universitar din Utah.