Când violenţa are gen: Cum afectează masculinitatea toxică societatea, cu costuri de zeci de miliarde de euro pe an
Conform unei analize La Stampa, Italia plătește anual o factură de aproximativ 45 de miliarde de euro pentru acest „decalaj infracțional de gen”. Acești bani acoperă totul: de la costurile sistemului judiciar și de securitate, la spitale, reparații și traumele lăsate în urmă.
O realitate în cifre: Dezechilibrul este evident
Cifrele din Italia vorbesc de la sine și pictează un tablou dureros de clar:
- În închisori: Femeile reprezintă o minoritate infimă, doar 4,3% din totalul deținuților. Restul sunt bărbați.
- Pe străzi: Când vine vorba de arestări sau acuzații pentru diverse infracțiuni, sub 20% dintre persoanele implicate sunt femei.
- Cele mai grave fapte: La capitolele cele mai negre, precum omuciderea sau violența sexuală, bărbații reprezintă peste 90% dintre acuzați.
Aceste date, susținute și de studii europene (Eurostat), arată că violența bazată pe gen este o problemă sistemică, în care agresorii sunt preponderent bărbați. Un studiu publicat în Frontiers in Public Health subliniază că, în Italia, majoritatea omuciderilor sunt comise de bărbați, iar victimele sunt adesea partenere sau foste partenere, evidențiind legătura directă cu violența domestică.
Prețul uriaș al violenței masculine
Totuși, cum se traduc toate acestea în bani? Costurile reale sunt enorme. Violența dominată de bărbați nu doar că generează teamă, ci lasă și o gaură imensă în buget. Statul italian scoate din buzunar cam 60 de miliarde de euro pe an pentru a gestiona consecințele criminalității. Din suma asta, aproximativ 45 de miliarde sunt direct legate de faptele comise de bărbați. Acești bani se duc pe:
- Cheltuieli de judecată și poliție.
- Îngrijiri medicale pentru victime.
- Despăgubiri și reparații.
- Costuri „invizibile”, cum ar fi traumele psihologice, productivitatea pierdută și viețile distruse.
O problemă „normalizată”?
În mod paradoxal, deși bărbații comit majoritatea crimelor, societatea pare să trateze violența masculină ca pe o normalitate tristă, un efect secundar al unui model de „masculinitate toxică”. Interesant este că datele arată că femeile care încalcă legea primesc adesea sentințe mai blânde, ceea ce deschide o discuție complexă despre cum justiția percepe violența în funcție de gen. Între timp, prevenția reală, la nivel politic și social, bate pasul pe loc.
Totuși, scopul acestei analize nu este să se arate cu cu degetul spre toți bărbații. Ar fi absurd și complet greșit. Miza este conștientizarea că acest tipar de comportament violent, asociat cu o masculinitate toxică, are un preț real, documentat și extrem de piperat pentru întreaga societate.
Soluția nu stă doar în pedepse, ci în prevenție. Este nevoie de educație, de modele masculine pozitive și de politici publice care să atace rădăcina problemei, nu doar efectele. Abordarea problemei ar trebui sa fie vazută în felul următor: o simplă reducere de 10% a infracțiunilor comise de bărbați ar elibera miliarde de euro. Bani care s-ar putea întoarce în comunitate, finanțând școli mai bune, spitale moderne și un viitor mai sigur pentru toată lumea.