Negrescu, despre drona rusească: Lipsa de proceduri clare transmite un semnal de slăbiciune

„România susţine nevoia de pace, dar are obligaţia să se apere. Acesta este rolul unui stat responsabil şi al unui partener credibil în NATO. Cazul recent al dronei ruseşti, care a survolat teritoriul României timp de aproape 50 de minute, ridică întrebări serioase. Indiferent dacă a fost un test sau o ameninţare reală la adresa securităţii noastre naţionale, lipsa unor proceduri clare din partea autorităţilor transmite un semnal de slăbiciune. Oamenii se întreabă pe bună dreptate: a existat sau nu drona? Era încărcată? Cum reacţionează statul român?”, spune Negrescu pe Facebook.
El avertizează că această neclaritate nu mai poate continua.
„România trebuie să demonstreze că este capabilă să-şi protejeze teritoriul, să reacţioneze ferm şi coordonat împreună cu aliaţii din UE şi NATO”, afirmă Negrescu
O dronă a Rusiei a intrat sâmbătă seara în spaţiul aerian al României şi a survolat teritoriul timp de 50 de minute, înainte de a părăsi ţara prin dreptul localităţii Padina.