Noul Sezon ‘25-’26 de La Mița Biciclista se deschide cu Zilele Patrimoniului la București

Programul Zilelor Patrimoniului:
Joi, 18 septembrie – Conferința „Cum se pierde patrimoniul” (19:00–21:00, La Mița Biciclista, etaj 1), cu participarea Catincăi Drăgănescu, lui Stelian Bujduveanu, Andrei Rus, István Téglás și Emil Ionescu. Moderator: Răzvan Petri. Evenimentul a fost sold out în 24 de ore, dar vor fi suplimentate locuri pentru public.
Vineri, 19 septembrie – Patrimoniul în lumină: iluminarea arhitecturală la La Mița Biciclista și Cinema Marconi, de la ora 19:00 la miezul nopții.
Sâmbătă, 20 septembrie – În spatele ruinelor: tururi ghidate în fostul Cinema Marconi (sold out). Tot sâmbătă are loc L’APREM, eveniment cu DJ MiNNA (Marea Britanie) și Năvală (România), între orele 16:00–20:00, la La Mița Biciclista.
Duminică, 21 septembrie – Sieste Sonore: muzică pe vinil cu Alexandru Anghel și dans contemporan cu Delazero, între orele 16:00–20:00, la intersecția străzilor Christian Tell și Biserica Amzei.
ARCEN, organizatorul evenimentului, își propune prin această inițiativă să deschidă o conversație publică despre viitorul patrimoniului bucureștean și să aducă în atenția comunității două spații pline de potențial cultural: Casa Mița Biciclista și Cinema Marconi.
„Patrimoniul este resursa neregenerabilǎ a orașului. La Mița Biciclista arată că un monument restaurat poate schimba ritmul unui cartier întreg. Cinema Marconi, deocamdată, este doar o promisiune – dar o promisiune pentru Bucureștiul viitorului. Indiferent dacă vorbim despre ruine sau clădiri restaurate, aceste spații prind viață prin oamenii care le trec pragul și prin programele culturale și de ospitalitate pe care le găzduiesc. Zilele Patrimoniului sunt, în acest sens, o celebrare a legăturii dintre patrimoniu și comunitate”, a declarat Edmond Niculușcă, directorul ARCEN.