Un administrator a delapidat banii de utilități de la nouă asociații de proprietari din Cluj-Napoca. Prejudiciul este de 900.000 de lei

Bărbatul arestat este acuzat că, timp cinci ani, în calitate de reprezentant al unor firme care administrează asociații de proprietari a băgat în buzunar sume de bani cu care trebuia să plătească utilitățile pentru blocurile administrate. Păgubiți sunt locatarii din nouă asociații, prejudiciul fiind de 900.000 de lei.
„În esenţă, în sarcina inculpatului s-a reținut că în perioada ianuarie 2020 – iunie 2025, prin acelaşi mod de operare şi în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul în timp ce acţiona în numele şi interesul a trei societăți comerciale (societăți care aveau ca obiect de prestarea serviciilor de administrație pentru asociațiile de locatari) cu care asociațiile de proprietari, respectiv cele 9 asociații de proprietari, colaborau pentru a se asigura serviciile de administrație, a încasat de la locatari sumele de bani reprezentând cheltuielile lunare care astfel se aflau în gestiunea şi administrarea autorului, însă, ulterior, nu a efectuat unele plăți către furnizorii de servicii și bunuri întrucât şi-a însușit aceste sume de bani, cauzând un prejudiciu total celor 9 asociații de proprietari de aproximativ 900 000 de mii lei”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca a propus luarea măsurii arestării preventive față de un bărbat cercetat pentru delapidare în formă continuată, propunere care a fost admisă de Judecătorie.