Indonezia: Un ucrainean a fost condamnat la închisoare pe viață pentru producerea de droguri în Bali

Un ucrainean arestat în Thailanda și extrădat în Indonezia a fost condamnat joi pentru producerea de droguri ilegale pe insula turistică Bali. Roman Nazarenko, în vârstă de 40 de ani, a devenit suspect după ce poliția a percheziționat o vilă din Bali în mai 2024 și a găsit un laborator în subsol. Bărbatul a fost dat în urmărire prin Interpol și în decembrie a fost arestat pe aeroportul internațional din Bangkok în timp ce încerca să fugă la Dubai, potrivit AP.
În timpul procesului Nazarenko a susținut că a fost păcălit de traficanții de droguri pentru a se alătura operațiunii ilegale. În schimb, procurorii au spus că ucraineanul a fost unul dintre liderii organizației.
„Nu există niciun motiv pentru a-l ierta sau a-l justifica pe inculpat, acesta merită să fie pedepsit pe măsură pentru ce a făcut”, a declarat judecătorul.
Un rus, despre care procurorii spun că este șeful rețelei de droguri, nu a fost încă prins. În același dosar, instanța i-a condamnat în ianuarie pe doi frați ucraineni și pe un rus la câte 20 de ani de închisoare fiecare. Aceștia au fost arestați în timpul raidului asupra vilei.
În ciuda faptului că țările lor de origine sunt în război, rușii și ucrainenii au colaborat în rețele criminale pe cea mai faimoasă insulă de vacanță din Indonezia, a declarat Marthinus Hukom, șeful Agenției Naționale de Narcotice din Indonezia.
„Acesta este un fenomen cu totul unic. Două țări care sunt în război, dar aici, în Bali, cetățenii lor sunt parteneri în infracțiuni, implicându-se în traficul de droguri”, a spus Hukom,
Traficanții de droguri condamnați în Indonezia sunt uneori executați prin împușcare în conformitate cu legea strictă a țării.