Comisia Europeană monitorizează criza de pe aeroporturi provocată de atacul cibernetic

Potrivit instituției, siguranța zborurilor și controlul traficului aerian nu au fost afectate.
„Comisia lucrează împreună cu EUROCONTROL, ENISA, aeroporturi și companii aeriene pentru restabilirea operațiunilor și sprijinirea pasagerilor”, a declarat un purtător de cuvânt, potrivit Sky News.
Perturbările au fost generate de o problemă la platforma MUSE, utilizată pe scară largă pentru gestionarea check-in-ului și predarea bagajelor. Aeroporturile afectate, printre care Bruxelles, Heathrow și Berlin Brandenburg, au fost nevoite să recurgă la proceduri manuale, iar unele zboruri au fost anulate pentru a gestiona aglomerația.
Deocamdată, autoritățile europene nu au identificat semne ale unui atac extins.