Care sunt condițiile PSD pentru organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei? Anunțul făcut de Sorin Grindeanu

El cere partenerilor să stabilească fie un candidat comun, fie candidați separați pentru fiecare partid.
„Alegerile la București sunt despre oameni, nu despre un om care va fi viitorul primar. E vorba de decizii politice. Noi, politic, am decis să fim în această coaliție. Noi PSD-ul. Și celelalte partide din coaliție au decis același lucru.
Să formăm această alianță de patru partide. Politic, noi am spus, am enunțat câteva condiții, vorbind de o coaliție politică. Și anume, că ne dorim ori să avem un candidat comun, toate partidele, ori fiecare partid membru al acestei coaliții să aibă un candidat propriu, separat. Altfel, ne trezim într-o coaliție politică, izolați față de ceilalți. Ceea ce ne duce într-o situație care ne-ar putea face să ne punem întrebări ce mai căutăm în această coaliție”, spune liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
El afirmă că „dacă se întâmplă lucrurile pe aceste coordonate, nu avem nicio problemă să organizăm alegeri”.
Liderul USR, Dominic Fritz, afirma, duminică seara, că organizarea alegerilor este un drept care nu poate fi negociat prin înțelegeri politice sau trocuri. El spune că „niciun partid nu are dreptul să condiționeze alegerile de combinații politice” și critică ideea de „candidat unic” ca fiind „politic falimentară”.