România, invadată de fructe și legume cu probleme din afara UE: peste 800 de camioane pe lună vin din Asia, multe cu nereguli fiscale. Ce a descoperit Autoritatea Vamală Română

România are deficit comercial pe unele dintre cele mai importante categorii de alimente şi băuturi, respectiv carne de porc, peşte, lactate şi brânzeturi sau fructe şi legume. Acest fapt înseamnă că românii sunt forţaţi să consume mai mult bunuri din import.
România a avut o producţie de 2 milioane de tone de legume anul trecut şi pentru a-şi acoperi consumul, circa 40% din necesar a venit din import. Aşa s-a întâmplat şi în anii trecuţi. Astfel, în perioada august 2022 – august 2025, România a importat legume de aproape 2,4 miliarde de euro din toată lumea, conform calculelor ZF pe baza datelor Eurostat şi 740 de milioane de euro a fost valoarea celor din afara Uniunii Europene. În acelaşi timp, a importat fructe de 3 miliarde de euro, iar din afara statelor membre de 720 de milioane de euro, mai arată sursa citată.
„Prăpastia“ dintre soldul ISD-urilor din comerţ (în ansamblul său, nu există date defalcate) şi industria de alimente, băuturi şi ţigări reprezintă o explicaţie relevantă pentru creşterea constantă a deficitului comercial de produse alimentare (fără animale vii şi cereale), care a ajuns la peste 6 mld. euro anul trecut. România are deficit comercial pe unele dintre cele mai importante categorii de alimente şi băuturi, respectiv carne de porc, peşte, lactate şi brânzeturi sau fructe şi legume. Acest fapt înseamnă că românii sunt forţaţi să consume mai mult bunuri din import.
Pe lângă deficit, pare că multe fructe și legume vin în țară și cu nereguli fiscale
„Pentru operaţiunile de import derulate în perioada august 2022 – august 2025, au fost identificate nereguli fiscale pentru mărfurile clasificate la capitolele 07 şi 08 (fructe şi legume – n. red.) care provin din următoarele ţări de origine: India, Indonezia, Israel, Liban, Iran şi Turcia“, au spus reprezentanţii Autorităţii Vamale Române pentru ZF.
În cei trei ani, din aceste ţări, România a importat 794.100 de tone de fructe şi legume, adică în medie peste 800 de camioane în fiecare lună, iar valoarea lor a fost de peste 900 de milioane de euro, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor Eurostat, biroul european de statistică. ZF a luat în calcul perioada august 2022 – august 2025, la care s-a referit Autoritatea Vamală Română privind importurile de fructe şi legume.
„Din analiza acestor operaţiuni de punere în liberă circulaţie reiese că metodele de fraudă fiscală, identificate de Autoritatea Vamală în momentul efectuării controlului asupra mărfurilor, au fost: declararea mărfurilor la un cod tarifar eronat sau declararea unei ţări de origine eronată, cu scopul eludării taxelor vamale sau a taxelor antidumping, prezentarea unor certificate de origine neconforme şi declararea incorectă a codului de preferinţe, pentru a beneficia de taxe vamale preferenţiale şi neincluderea cheltuielilor de manipulare în terminal pentru a influenţa valoarea în vamă a mărfurilor“, au explicat reprezentanţii autorităţii. Aceştia menţionează că vor reveni ulterior cu tipul de mărfuri la care s-au identificat nereguli, în ce vămi, cât şi care este valoarea totală a pagubei pentru România, evaziune pe care guvernul Bolojan doreşte să o reducă.
În prezent, dintre ţările asiatice, cele mai multe fructe şi legume vin din Turcia. După Turcia, Iran şi India se bat pentru locul al doilea la importuri, mai ales la fructe, din ţările asiatice. Din Turcia, tomatele ocupă unul dintre locurile fruntaşe, dar şi avocado se află printre tipurile de produse în creştere la nivel de importuri. Libanul, Israelul şi Indonezia sunt furnizori mai mici de fructe şi legume pentru România.