Cum a ajuns PSD la un scor de sub 20%? Răspunsul lui Grindeanu

Sorin Grindeanu a spus că lucrurile s-au schimbat azi, faţă de perioada în care PSD era condus de foştii lideri ai partidului, de la Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Victor Ponta sau Marcel Ciolacu.
„Lucrurile s-au schimbat. E adevărat, cel mai bun rezultat a fost în 2016, dacă vorbim de parlamentare a fost undeva în jur de 45%. Dar atunci PSD-ul avea şi o puternică… sau nu exista un partid de tipul AUR în Parlament şi atunci a fost un mesaj care a venit şi a strâns şi zona de social-democraţie şi zona aceasta”, a spus preşedintele interimar al PSD, la Antena 3 CNN.
Grindeanu mai spune că sunt multe cauze în ceea ce priveşte scăderea în sondaje: „Prima – oricât de bine s-a guvernat sau de mai puţin bine PSD-ul chiar dacă n-a avut anii PNL-ului la guvernare, din 2012 până acum, totuşi din 2012 până în 2025 sunt 13 ani; PSD-ul a fost vreo 10-11, PNL-ul a fost vreo 11-12 un pic mai mult decât noi… toate aceste lucruri se văd se văd, se simt chiar dacă ai făcut cei mai mulţi kilometri de autostradă, chiar dacă ai mărit pensii, salarii, chiar dacă ai făcut lucruri care trebuiau să fie făcute în România, erodarea de la guvernare (…) e una care se simte şi în procent. Greşeli pe care le faci inevitabil, politice sau administrative…”, afirmă Gindeanu.
De asemenea, Grindeanu a mai spus că la alegerile europarlamentare din 2024 PSD a greşit pentru că a „crezut prea mult în cuvântul celor de la PNL”: „Am crezut că atunci când ne-am înţeles să avem liste comune şi aşa am avut pentru europarlamentare, deşi noi nu prea voiam – vă aduceţi aminte că toată lumea ne spunea că „de ce salvaţi”. Pentru că eram într-o coaliţie asumată am hotărât şi un calendar de alegeri, am hotărât când vor fi parlamentare, am hotărât că vom avea un candidat unic cel care stă cel mai bine în sondaje şi lucrul ăsta a fost hotărât în coaliţie. S-au sucit pentru că au crezut că au şansa de a scoate pe toată lumea. Acea greşeala a fost una mare pentru că e important să spun din momentul în care s-au sucit şi nu au mai respectat ce s-au înţeles cu noi, a început o perioadă de vreo şase luni de zile după europarlamentare până prezidenţiale şi parlamentare în care din care şi PSD şi PNL au pierdut enorm fiindcă s-a aruncat cu acuze fondate sau nefondate, nici mai contează. A fost un circ timp de şase luni în România în care n-a câştigat. O greşală enormă făcută şi de PSD, şi de PNL”.
Vorbind de greşeli făcute de PSD în ultima perioadă, Grindeau consideră că partidul trebuia să aibă mai multe discuţii cu Victor Ponta, pentru ca acesta să nu candideze.