Cum își împărțeau sarcinile oamenii preistorici: Guma de mestecat de acum 6.000 de ani dezvăluie obiceiurile de atunci

Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au reușit să extragă ADN uman și urme biologice din aceste bucăți de rășină, oferind indicii prețioase despre viața de zi cu zi a comunităților neolitice.

Rășina de mesteacăn este considerată cel mai vechi material sintetic folosit de oameni. Ea se obținea prin fierberea scoarței de mesteacăn până se elibera un tar negru, lipicios, folosit apoi pentru a fixa lamele de piatră pe mânere, pentru a repara vasele crăpate sau chiar ca gumă de mestecat pentru a o face mai ușor de modelat.

În studiu, echipa a analizat 30 de mostre din rășină – bucăți mestecate, unelte și vase reparate – provenind din așezări neolitice din jurul Alpilor, majoritatea construite deasupra lacurilor. Condițiile umede din aceste zone au favorizat păstrarea rășinii și a materialului biologic, chiar dacă oasele oamenilor se degradează rapid în asemenea medii.

Din cele 19 mostre care au furnizat ADN uman, cercetătorii au reușit să stabilească sexul în 16 cazuri. Surprinzător, toate bucățile de rășină folosite pentru unelte aveau ADN masculin, iar cele pentru repararea vaselor ADN feminin. Deși numărul de probe este prea mic pentru concluzii definitive, acest lucru sugerează că bărbații s-ar fi ocupat mai mult de fabricarea uneltelor, iar femeile de întreținerea vaselor.

Alimentație și alte indicii

Rășina a oferit și indicii despre alimentație: bucățile mestecate conțineau urme de grâu, orz și alune, iar vasele reparate păstrau urme de mazăre, alune și chiar de carne de oaie. Uneltele fixate cu rășină conțineau ADN de pește și mistreț, iar urme de rășină de pin sugerează că aceasta era adăugată pentru a face tarul mai lipicios.

Mai mult, rășina păstrează microbi din gura oamenilor preistorici, oferind o imagine diferită față de studiile anterioare bazate pe placa dentară întărită. Aceasta poate ajuta la înțelegerea sănătății orale a oamenilor din acea perioadă.

„Este uimitor că putem ajunge atât de aproape de oamenii din trecut, să știm cine a mestecat rășina sau cine a reparat vasele”, a explicat Anna White, genetician la Universitatea din Copenhaga. Potențialul studiului este mare, mai ales în regiuni unde rămășițele umane sunt rare.