Israelul amenință că va relua luptele din Gaza dacă Hamas nu respectă acordul

Declarația a fost făcută după ce reprezentanții Hamas au anunțat că au încheiat de predat cadavrele ostaticilor.
„Dacă Hamas refuză să respecte acordul, Israelul, în coordonare cu Statele Unite, va relua luptele și va lucra pentru înfrângerea totală a Hamas”, scrie în comunicatul de presă care conține și declarația ministerului, potrivit Le Figaro.
Reacția vine după ce Hamas a anunțat că a predat „toate rămășițele ostaticilor deținuți în Gaza la care a putut avea acces”. Katz a calificat gestul drept „o încălcare a acordului”, subliniind că înțelegerea prevede returnarea tuturor ostaticilor decedați aflați în posesia grupării.
Declarația oficialului israelian marchează o nouă escaladare a tensiunilor dintre părți, la doar câteva zile după reluarea livrărilor de ajutor umanitar în Gaza și discuțiile privind un posibil armistițiu de durată.