Atenționare INFOTRAFIC: Condiții de ceață densă în Alba, Brașov, Harghita și Sibiu

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, joi dimineața, se circulă în condiții de ceață pe mai multe artere rutiere din județele Alba, Brașov, Harghita, Sibiu, vizibilitatea în trafic fiind redusă, local, sub 200 de metri și izolat, sub 50 de metri.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov, traficul rutier se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori normale.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile (zăpadă), circulația rutieră este oprită pe DN 67C (Transalpina), pe tronsonul kilometric 34+800 metri – 59+800 metri, între localitățile Rânca (județul Gorj) și Obârșia Lotrului (județul Vâlcea), precum și pe DN 7C Transfăgărășan, pe sectorul cuprins între Piscu Negru (km 104+000), județul Argeș și Bâlea Cascadă (km 130+800), județul Sibiu.
Polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să reducă viteza, să folosească în mod corespunzător sistemele de iluminare, să evite depășirile riscante când vizibilitatea este diminuată și să mărească distanța de siguranță între autovehicule.
Pietonilor li se recomandă să sporească atenția, să traverseze doar prin locuri marcate și semnalizate corespunzător și după ce sunt siguri că intenția lor a fost observată de conducătorul auto și, pe cât posibil, să evite folosirea părții carosabile în condiții de vizibilitate redusă.