Victor Negrescu a fost reales vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni

Europarlamentarul român Victor Negrescu a anunţat sâmbătă că a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), în cadrul Congresului formaţiunii.
Negrescu a anunţat pe reţelele de socializare că este „onorat” de această reconfirmare şi a subliniat rolul PES ca forţă politică ce susţine coeziunea europeană, solidaritatea socială şi dezvoltarea echitabilă.
„Partidul Socialiştilor Europeni este forţa care susţine coeziunea europeană, solidaritatea socială şi dezvoltarea echitabilă. Suntem mişcarea care a creat fondurile de coeziune, salariul minim european şi mecanismul de redresare şi rezilienţă, dovezi concrete că Europa socială funcţionează”, a transmis europarlamentarul.
Acesta a menţionat că, alături de preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, şi de colegii prezenţi la Congres, a pledat pentru un mesaj european puternic privind protejarea drepturilor sociale şi consolidarea unei Uniuni Europene mai echitabile şi solidare.
Negrescu ar putea fi ales şi prim-vicepreşedinte al PSD la congresul partidului care va avea loc în noiembrie.