CNAS: Finanțarea spitalelor pe indicatori de performanță, un pas esențial pentru sistem

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, a discutat, miercuri, în cadrul unei videoconferințe, cu directorii celor 43 case de asigurări de sănătate din țară, despre indicatorii care vor sta la baza finanțării spitalelor.
„Modificările legislative adoptate recent de Parlament și validate de Curtea Constituțională creează cadrul pentru a corecta dezechilibrele în ceea ce privește distribuirea fondurilor către spitale, care reprezintă cel mai mare consumator de fonduri din sistemul sanitar”, potrivit comunicatului emis.
Fiecare spital va trebui să-și analizeze activitatea și să decidă secțiile care vor fi păstrate, redimensionate sau reorganizate.
„În ceea ce privește spitalele cu secții sub-utilizate, acestea vor putea colabora în consorții, pentru a oferi împreună serviciile de care au nevoie pacienții din zonă. Pacienții trebuie să știe că fiecare leu din contribuțiile la asigurările de sănătate merge acolo unde contează: în tratamente, materiale sanitare, medicamente și salarii corecte pentru personalul medical”.
„Spitalele oferă servicii vitale, însă realitatea este că, în unele locuri cel puțin, structurile acestora au rămas neschimbate de 50 ani și nu mai au nici o legătură cu nevoile reale, actuale ale oamenilor. Românii merită spitale funcționale, cu personal care înțelege ce înseamnă actul medical făcut cu responsabilitate și respect pentru pacient, iar indicatorii pentru finanțarea spitalelor au un singur scop: să reflecte performanța, nu inerția, nu vechile obiceiuri. Nu este normal ca unii medici să opereze urgențe toată noaptea, în timp ce alte linii de gardă există doar din obișnuință”, a spus președintele CNAS.
La finalul videoconferinței, președintele CNAS a cerut directorilor CAS să transmită un mesaj categoric către managerii de spitale, pentru a „ieși din zona de confort administrativ” și pentru a găsi soluții care vin în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor pacienților.
„CNAS, prin casele de asigurări de sănătate județene, va oferi suport fiecărui spital care dorește să se eficientizeze în următoarele luni. Cu toții vrem corectitudine și responsabilitate în cheltuirea banului public, ceea ce înseamnă să ieșim din zona de confort administrativ și să găsim soluții corecte pentru pacienți, soluții cum este, de exemplu, negocierea la sânge a fiecărui contract de materiale sanitare, echipamente și consumabile. Nimeni nu vrea să închidă spitale, dar nici nu putem tolera risipa! Am încredere că putem fi cu toții responsabili, pentru că de munca și atitudinea noastră depind zilnic zeci de mii de vieți! Haideți să privim lucrurile și din perspectiva pacienților”, a declarat Moldovan.