Factura climatică globală depășește suma de 4 trilioane de euro: Topul companiilor lidere la emisii de carbon
Potrivit unei noi analize în domeniul costului social al carbonului (SCC), pregătită pentru Greenpeace de către profesorul James Rising de la Universitatea Delaware și Dr. Lisa Rennels de la Universitatea Stanford, daunele economice cauzate de emisiile de dioxid de carbon asociate cu șase corporații de combustibili fosili, OMV, ExxonMobil, Chevron, Shell, BP și TotalEnergies, se ridică la uriașa sumă de aproape 5 trilioane de euro (€4.71 trilioane).
OMV e responsabilă pentru 102 miliarde de euro. Estimarea e o reprezentare a pagubelor economice de acum și din viitor, ca urmare a emisiilor de la doar 6 mari companii de petrol și gaze timp de 10 ani, de la semnarea Acordului de la Paris (2015).
„Nimeni nu e ferit de valurile de căldură mortale, de inundațiile tot mai frecvente, de aerul irespirabil sau de crizele sociale și economice pe care le provoacă combustibilii fosili. Marile corporații poluatoare continuă să câștige, în timp ce noi, restul, rămânem să acoperim nota de plată pentru distrugerea pe care o lasă în urmă. Iar cei care îndrăznesc să le critice, devin ținta unor acțiuni abuzive în justiție, menite să-i intimideze și să-i reducă la tăcere. Nu ne lăsăm intimidați. Vom continua să arătăm dezastrul pe care aceste companii îl produc. Și pentru care trebuie să plătească. Și vor plăti!” a declarat Vlad Cătună, coordonator de campanii la Greenpeace România.
Acțiunea Greenpeace România face parte dintr-o mișcare globală „Stop Drilling, Start Paying” prin care factura climatică este expusă în mai multe țări – din SUA, Austria și până în Filipine, și care va culmina în cadrul celei de-a treia sesiuni a Comitetului Interguvernamental de Negociere al ONU, între 10-21 noiembrie.
Topul companiilor lidere la emisii de carbon
Datele recente privind emisiile de carbon ale principalelor companii private de petrol și gaze arată tendințe diferite în perioada 2016–2025. Graficul analizat compară cantitatea totală de emisii (în milioane de tone echivalent CO2) pentru nouă mari jucători internaționali:
- BP,
- Chevron,
- Eni,
- Equinor,
- ExxonMobil,
- OMV,
- Repsol,
- Shell,
- TotalEnergies.
ExxonMobil conduce detașat topul, cu emisii în jurul a 650–670 milioane de tone de echivalent de CO2 , tendință menținută constantă de-a lungul perioadei, inclusiv în estimările extrapolate pentru 2025. Chevron urmează cu valori mai reduse, dar stabile, în jurul a 500–580 milioane tone de echivalent de CO2 (TCO2).
BP și Shell înregistrează scăderi semnificative după 2020: BP scade de la circa 450 milioane de TCO2 la aproximativ 340 milioane de TCO2 în 2025, iar Shell de la aproape 500 milioane de TCO2 la 430 milioane TCO2. TotalEnergies arată o scădere similară, dar mai moderată, situându-se în jur de 350 milioane TCO2 în 2025.
În contrast, companii precum Eni și Equinor au emisii relativ stabile, între 230 și 300 milioane de TCO2, fără variații dramatice în timp. OMV și Repsol rămân cei mai mici emițători din grup, cu valori sub 100 milioane TCO2 , menținând un profil constant.

Graficul evidențiază atât valorile raportate oficial, cât și estimările extrapolate pentru 2025, semnalând că marile companii americane rămân cei mai mari emițători, în timp ce firmele europene tind să reducă emisiile sau să le mențină stabile. Această tendință ar putea avea impact asupra strategiilor corporative și reglementărilor viitoare privind reducerea emisiilor de carbon.
Analiza folosește date din Carbon Majors Database și metodologia costului social al carbonului (SCC). SCC a fost utilizat de fostele administrații americane și de analiștii de politici publice pentru a atribui o valoare în dolari pagubelor viitoare generate de o tonă suplimentară de CO₂, începând cu anul emisiilor și până în anul 2100. Datele privind emisiile companiilor petroliere și de gaze au fost furnizate de Carbon Majors Database, care la rândul său utilizează informații din rapoarte publice ale companiilor.
