SUA. Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, ia în calcul o candidatură la alegerile prezidențiale

Politicianul democrat, considerat una dintre figurile în ascensiune ale partidului său, a testat terenul în ultimele luni pentru o posibilă candidatură, confruntându-se frecvent cu președintele republican Donald Trump pe diverse teme de politică internă și externă.
„Aștept să văd cine se va prezenta în 2028 și cine va fi pregătit pentru acel moment”, a declarat Newsom în cadrul emisiunii Sunday Morning de la CBS News.
Întrebat direct dacă se gândește să candideze, guvernatorul a răspuns: „Da, aș minți dacă aș spune altceva”.
Newsom a promovat recent inițiative pentru a poziționa California în fruntea eforturilor Partidului Democrat de a redesena hărțile electorale, încercând să contracareze acțiuni similare ale statelor conduse de republicani, în perspectiva alegerilor din 2026 pentru Camera Reprezentanților, unde republicanii dețin în prezent o majoritate fragilă.
Guvernatorul californian a fost, de asemenea, implicat în dispute publice cu președintele Trump, inclusiv în legătură cu decizia acestuia de a trimite trupe militare la Los Angeles.
