Senatul a adoptat proiectul care aduce modificări pentru protejarea victimelor violenței domestice. Proiectul merge la Camera Deputaților

Proiectul a fost elaborat în cadrul Comisiei speciale comune „România fără violență domestică”, condusă de Alina Gorghiu, și a avut la bază realitățile dure din teren, semnalate de specialiști, instituții și organizațiile care lucrează zilnic cu victimele.
Proiectul prevede că durata ordinului de protecție provizoriu se prelungește automat până la soluționarea în primă instanță a cererii pentru emiterea ordinului de protecție, pentru a evita orice perioadă de vulnerabilitate pentru victimă sau eliminarea posibilității victimei de a renunța la judecarea cererii pentru emiterea ordinului de protecție atunci când aceasta este introdusă în numele ei de procuror, de reprezentantul autorității competente sau de furnizorii acreditați de servicii sociale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice.
Pedepse majorate pentru încălcarea ordinului de protecție
Au fost majorate pedepsele pentru încălcarea ordinului de protecție, în cazul agresorilor care au mai comis anterior astfel de fapte. Astfel, limitele speciale ale pedepsei se măresc cu jumătate.
De asemenea, a fost extins dreptul de a solicita un nou ordin de protecție și pentru instituțiile și persoanele abilitate, la expirarea celui anterior, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei protejate i-ar fi puse în pericol.
Totodată, a fost introdusă o modificare în Codul Penal: în cazurile de loviri sau vătămare corporală din culpă comise asupra unui membru de familie, retragerea plângerii penale nu mai produce efecte.
Proiectul va merge la Camera Deputaților, care are rolul de Cameră decizională.
