Compania rusă Lukoil, cu o prezență puternică și în România, își vinde activele internaționale după sancțiunile impuse de SUA. Veniturile gigantului petrolier se prăbușesc

Într-un comunicat transmis luni seară, compania energetică Lukoil, cu sediul central la Moscova, a confirmat că a început să caute cumpărători pentru afacerile sale din străinătate, informează Politico și Bloomberg.
Decizia, se arată în comunicat, a fost luată „ca urmare a introducerii de măsuri restrictive împotriva companiei și a filialelor sale de către unele state”, ceea ce a obligat grupul să anunțe „intenția de a vinde activele sale internaționale”.
„Lukoil este terminată”
Un fost director al Lukoil, citat de Politico, a declarat sub protecția anonimatului că această măsură ar putea duce la o scădere cu aproximativ 30% a veniturilor și profiturilor companiei.
„Lukoil este terminată”, a spus fostul director al companiei.
Măsura vine la câteva zile după ce Statele Unite au inclus Lukoil și compania petrolieră de stat Rosneft pe lista sancțiunilor.
„Având în vedere refuzul președintelui rus Vladimir Putin de a pune capăt acestui război absurd, Trezoreria sancționează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei, care finanțează mașina de război a Kremlinului. Îi încurajăm pe aliații noștri să ni se alăture și să respecte aceste sancțiuni”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent.
Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei americane a stabilit termenul-limită de 21 noiembrie pentru ca Lukoil să își închidă operațiunile internaționale.
Lukoil este activă și în România
Lukoil este una dintre companiile rusești cu cea mai amplă prezență internațională, având operațiuni în peste 30 de țări din Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa.
România e una dintre cele mai importante piețe ale Lukoil în Europa de Sud-Est.
Lukoil deține în România rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești, achiziționată în 1998, precum și o rețea de peste 320 de stații de carburanți. Rafinăria are o capacitate de procesare de aproximativ 2,5 milioane de tone pe an și asigură o parte semnificativă a producției de combustibili din regiune.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat pentru Politico, vineri, că ar prefera ieșirea de piață a operatorului petrolier, fără ca aceasta să paralizeze infrastructura de rafinare şi distribuţie: „Lukoil va avea acum obligația să își vândă rafinăria Petrotel înainte de termenul-limită” și că „Am fi bucuroși să nu mai avem Lukoil în România”.
