Atenționare de călătorie în Filipine din cauza unui taifun

Atenționare de călătorie în Filipine din cauza unui taifun

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, taifunul Tino va afecta teritoriul țării, cu precădere regiunea Mindanao: Insulele Dinagat, Insulele Siargao și Bucas Grande și o parte a regiunii Visayas, în perioada 3-6 noiembrie.

Concret, sunt preconizate rafale de vânt cu viteze de până la 184 km/h și ploi abundente, care pot pune viața în pericol și pot provoca pagube, în special în zonele de coastă, avertizează MAE.

Cetățenii români sunt sfătuiți să evite deplasările în zonele de risc și să urmărească cu atenție mesajele transmise de autorităţile locale.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Manila.