Recomandarea unui fost ministru al Muncii pentru miniştri: Să trăiască prima lună de mandat cu salariul minim

„Am văzut că şi ministrul PNL al Finanţelor, domnul Alexandru Nazare, s-a înscris în hora celor care vor îngheţarea salariului minim! Argumentul său este că cei cu salariul minim au deja venituri mari, „din cauza” creşterilor prea mari din anii precedenţi… Adică au suficient. Nu se justifică o nouă majorare”, scrie, pe Facebook, Marius Constantin Budăi.
Fostul ministru al Muncii îi indică ministrului Fnanţelor să se uite la inflaţia din ultimul an
„De inflaţia din ultimul an nu ţinem cont, domnule ministru? La creşterea preţurilor din energie nu vă gândiţi? Nu contează prăbuşirea puterii de cumpărare în urma măsurilor luate chiar de dumneavoastră cu majorarea TVA şi a accizelor? Românii au o vorbă pentru o astfel de atitudine: „Sătulul nu crede flămândului”. Ar trebui poate ca toţi demnitarii care ajung la vârful statului să facă un exerciţiu în prima lună de mandat: să trăiască doar cu echivalentul salariului minim! Aşa ar simţi pe propria piele cum se resimte la acest nivel creşterea preţurilor şi a facturilor şi de ce nişte bănuţi în plus la salariul minim sunt atât de importanţi pentru aceşti oameni!”, spune Budăi.
De asemenea, Budăi îi recomandă lui NAzare să meargă prin ţară şi să vorbească cu cei care sunt plătiţi cu salariul minim
„Vă invit la Botoşani să vă întâlniţi cu tinerii care muncesc din greu, dar nu au opţiuni şi trebuie să plece la muncă în străinătate! Poate dacă îi ascultaţi vă veţi schimba percepţia. Mai ales că, ştiţi bine, o majorare decentă a salariului minim ar stimula consumul şi ar preveni intrarea României în recesiune”, adaugă Budăi.
