Bitcoin suferă prima pierdere în octombrie din ultimii şapte ani

Datele Coinglass arată că Bitcoin a încheiat luna octombrie în scădere cu 3,69%. Deşi nu este o scădere foarte mare, evoluţia îi îngrijorează pe specialişti. Din punct de vedere statistic, octombrie este una dintre cele mai bune luni ale anului, cea mai mare criptomonedă din lume crescând în medie cu 20%. De altfel, experţii estimau că fenomenul se va repeta şi în 2025.
Bitcoin nu a înregistrat o pierdere în octombrie în ultimii şapte ani şi este doar a treia oară din 2013 când se întâmplă acest lucru. Acum, experţii încearcă să prevadă care va fi evoluţia criptomonedei pe termen scurt. Analistul Nic Puckrin a declarat pentru Sky News că în noiembrie piaţa ar putea să meargă în ambele direcţii.
După ce a suferit o pierdere de 12,9% în octombrie 2014, Bitcoin şi-a revenit puternic în luna următoare având o creştere cu 12,8%. În 2018 după o scădere de 3,8% în octombrie a urmat o altă scădere de 36,5% în noiembrie.
