Medvedev îl ironizează pe Trump după declarațiile privind reluarea testelor nucleare. „Nimeni nu stie ce a vrut să spună. Probabil nici el”

Medvedev îl ironizează pe Trump după declarațiile privind reluarea testelor nucleare. „Nimeni nu stie ce a vrut să spună. Probabil nici el”

Medvedev a declarat că „nimeni nu știe ce a vrut să spună Trump, probabil nici el nu știe”, subliniind că astfel de afirmații pot avea consecințe serioase pentru securitatea globală.

Trump anunțase că a instruit Departamentul Apărării al SUA să reia testele nucleare „pe o bază de egalitate” cu alte puteri nucleare, menționând explicit Rusia și China.

Postările președintelui american pe rețelele sociale au accentuat faptul că SUA dețin cel mai mare arsenal nuclear și că modernizarea armelor a fost realizată în primul său mandat. Declarația a fost făcută cu doar câteva ore înaintea întâlnirii cu președintele chinez Xi Jinping, la summitul de la Busan, în Coreea de Sud.

Reacția Rusiei nu a întârziat. Președintele Vladimir Putin a cerut înalților oficiali să analizeze posibilitatea reluării testelor nucleare ca răspuns la instrucțiunile Washingtonului. „Dacă SUA vor efectua astfel de teste, Rusia va fi obligată să ia măsuri de represalii adecvate”, a avertizat Putin în cadrul unei ședințe televizate a Consiliului de Securitate. Ministerele de Externe și Apărării sunt însărcinate să prezinte propuneri coordonate privind reluarea testelor.

Medvedev a subliniat că, deși Trump „nu știe nici el ce a vrut să afirme”, funcția sa de președinte al SUA face ca declarațiile sale să aibă efecte imediate asupra relațiilor internaționale. Oficialul rus a mai spus că Rusia va fi nevoită să reevalueze oportunitatea efectuării propriilor teste nucleare, sugerând un posibil escaladament în cursa înarmării.

Ultimul test nuclear american a avut loc în 1992, iar China și Franța au testat ultima oară în 1996. Uniunea Sovietică a efectuat ultimul test în 1990. Experții avertizează că reluarea testelor nucleare poate genera tensiuni majore la nivel global, crescând riscul unei noi curse a înarmării.