Radu Burnete, întrebat despre creșteri de TVA sau de taxe în 2026: „nu cred că există acest pericol”

Radu Burnete, întrebat despre creșteri de TVA sau de taxe în 2026: „nu cred că există acest pericol”

Radu Burnete a fost întrebat duminică, la Digi24, dacă sunt șanse ca în bugetul pentru anul viitor să apară o nouă creștere de TVA sau alte creșteri de taxe.

„În clipa de față nu cred că există acest pericol. Dacă coaliția e serioasă și, așa cum vorbeam la începutul emisiunii, închide și reforma pensiilor speciale și reforma administrativă, intră și în pachetul 3 de măsuri, cum îl numeam astă vară, adică comasare de instituții, reprioritizarea investițiilor, nu cred că vor fi necesare niciun fel de alte creșteri de taxe”, a spus consilierul prezidențial.

Întrebat, de asemenea, dacă acesta va fi semnalul pentru cetățeni și companii, dacă văd că aceste lucruri nu sunt puse în practică, el a spus: „Eu sper că și sunt convins că nu vom ajunge acolo. Coaliția, așa, mai trasă, mai împinsă, cu patru partide, va reuși. Știți că era această zicală despre americani că vor lua toate deciziile posibile și în final o vor lua și pe cea corectă. Cam așa e și cu coaliția noastră. O învârt așa sinusoidal, dar eu sunt convins că până la urmă vor face aceste lucruri fiindcă nu au de ales, România nu își permite, efectiv nu își permite să nu facă această consolidare fiscală și rearanjare bugetară”.