Ministrul Justiţiei: Omorul motivat de gen să fie pedepsit cu închisoare pe viaţă

Ministrul Radu Marinescu a spus referitor la cazul femeii ucise de soţ în Teleorman că este inadmisibil ca oa astfel de faptă să aibă loc într-o societate democratică.
„Aşa ceva să se întâmple într-o societate democratică, într-un stat care se consideră a respecta drepturile şi libertăţile, şi a proteja cetăţenii, este într-adevăr un lucru inadmisibil, inacceptabil. Şi atunci, bineînţeles că trebuie să existe fermitate maximă din partea organelor care aplică legea.
Aici sunt două coordonate de discuţie. Suntem într-un context marcat, într-adevăr, de o creştere semnificativă a cazurilor de acest fel, adică uciderea, bazate pe motive de gen, ca să spun aşa, uciderea de femeilor de către parteneri sau de către persoane care, într-un mod absurd, într-un mod inacceptabil, se consideră superioare sau care avea o formă de control sau de înfrângere a voinţei victimei”, a spus ministrul Justiţiei.
Ministrul Radu Marinescu a spus că a fost pusă în consultare publică o iniţiativă legislativă conform căreia, omorul pentru motiv de gen va fi pedepsit cu închisoare pe viaţă.
„Este necesar să întărim cadrul legal, în sensul în care Ministerul Justiţiei deja a pus în consultare publică o soluţie legislativă care introduce o formă calificată a infracţiunii de omor, care permite pronunţarea inclusiv a unei pedepse de privare de libertate pe viaţă, pentru infracţiuni de suprimare a vieţii, care sunt justificate, între ghilimele să spun aşa, că nu poate exista justificare, de motive josnice, cum ar fi inclusiv acelea de gen, adică ipoteza femicidului. În paralel există o iniţiativă la nivelul Parlamentului care doreşte să consacre explicit şi distinct în legislaţia penală din România o incriminare a infracţiunii de femicid. Însă, important este de precizat că noi avem legislaţie în momentul de faţă care trebuie să fie aplicată şi care are aptitudinea de a preveni astfel de cazuri”, a spus ministrul Justiţiei.
Reamintim că sâmbătă seară, o femeie de 25 de ani, care se afla pe stradă împreună cu fiul ei de 3 ani, în comuna Beciu, judeţul Teleorman, a fost înjunghiată mortal de soţul ei. Acesta a fost găsit de poliţişti la locuinţa părinţilor săi, după ce şi-a provocat răni la mâini şi la gât.
