Procurorul general trimite control la Teleorman după crima din Turnu Măgurele

Procurorul general trimite control la Teleorman după crima din Turnu Măgurele

Controlul Parchetului General vizează atât modul în care s-au desfășurat cercetările în dosarul penal având ca obiect infracțiunea de viol, cât și modul în care s-a derulat procedura în cazul ordinului provizoriu de protecție, transmite Parchetul General.

O tânără de 25 de ani, mamă a unui copil de 3 ani, a fost ucisă cu brutalitate pe stradă de fostul soț, deși, în săptămânile dinaintea crimei, familia victimei, dar și agresorul, au sunat în repetate rânduri la numărul unic de urgență 112 pentru conflicte, amenințări și încălcarea ordinului de protecție. În total, cel puțin cinci apeluri la 112 și mai multe sesizări oficiale au fost înregistrate în dosarul acestei familii, fără ca verificările polițiștilor să ducă la vreo măsură preventivă, în ciuda istoricului de violență, potrivit ziarulteleormanul.ro.

Potrivit IPJ Teleorman, seria incidentelor începe la 22 septembrie, când polițiștii emit un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. Patru zile mai târziu, Judecătoria Turnu Măgurele îl transformă într-un ordin de protecție valabil 6 luni. Tânăra a refuzat însă montarea unui sistem electronic de monitorizare, iar polițiștii au aplicat doar măsurile standard prevăzute de lege.

În doar o lună, familia victimei sună de mai multe ori la 112, reclamând încălcarea ordinului de protecție, amenințări și altercații. De fiecare dată, polițiștii notează că faptele nu se confirmă și aplică sancțiuni contravenționale apelanților. Într-unul dintre cazuri, chiar agresorul sună la 112, reclamând distrugeri la autoturismul său.

Cel mai grav episod este raportat pe 26 septembrie, chiar de victimă: tânăra declară că fostul soț ar fi luat-o cu forța dintr-un parc, ar fi dus-o în extravilan și ar fi întreținut relații sexuale cu ea împotriva voinței sale. Poliția deschide dosar penal pentru viol, lipsire de libertate, încălcarea ordinului de protecție și violență în familie. După analizarea probelor împreună cu procurorii, nu se dispune nicio măsură preventivă.