Surse: Nicușor Dan îi cheamă la noi discuții pe liderii coaliției, împreună cu reprezentanții magistraților

Surse: Nicușor Dan îi cheamă la noi discuții pe liderii coaliției, împreună cu reprezentanții magistraților

Președintele Nicușor Dan va avea, miercuri, o nouă întâlnire cu liderii coaliției. La această întâlnire vor fi invitați și reprezentanții magistraților și va participa și premierul Ilie Bolojan, potrivit surselor G4Media.

Întâlnirea de miercuri are loc după ce Nicușor Dan s-a întâlnit și astăzi, de la ora 10.00, cu liderii coaliției, în plină criză a Justiției, cu reforma pensiilor speciale blocată de CCR și cu o plângere penală făcută de CSM împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu.

CCR a respins reforma pensiilor speciale pe motiv că guvernul nu a așteptat avizul consultativ al CSM timp de 30 de zile.

Premierul Bolojan a susținut că proiectul trebuie adoptat rapid din nou, cu prevederile inițiale, pentru că CCR s-a pronunțat pe formă, și a mai subliniat că trebuie respectat termenul de 30 de zile stabilit de CCR pentru avizul CSM, dar că nu este necesară modificarea prevederilor proiectului.

În schimb, liderul PSD Sorin Grindeanu a susținut negocierea unui nou proiect cu reprezentanții magistraților, care s-au opus oricărei reforme.