Dominic Fritz spune pentru a doua oară în două săptămâni că „suntem într-o situație de rahat”

Dominic Fritz spune pentru a doua oară în două săptămâni că „suntem într-o situație de rahat”

Fritz spune că în economie este importantă încrederea oamenilor în viitor.

„Nu știm ce va fi mâine și, din păcate, și guvernul contribuie la această incertitudine, tocmai pentru că nu dă o claritate foarte mare despre care este drumul înainte. Suntem într-o situație, am mai folosit cuvântul „de rahat”, suntem într-o situație dificilă, oamenii simt în buzunarul lor, nici nu măcar nu le trebuie statistici, dar sunt absolut convins că dacă facem ce trebuie, atunci România are forța necesară, energia necesară, ideile, oamenii, avem toate resursele de care avem nevoie pentru a vedea din nou o panta ascendentă pentru economie și pentru calitatea vieții a oamenilor”, spune președintele USR, la Digi 24, marți seara.

Fritz afirmă că pe partea de comunicare acest guvern nu va primi „o notă foarte bună”.

„Și e mult, mult spațiu de îmbunătățit, dar eu sper cu pachetele pe care trebuie să le facem în perioada imediat următoare de reformă în administrație și centrală și locală, de pensii speciale, cu aceste lucruri pe care trebuie să le facem înainte să facem bugetul, care trebuie să aibă un deficit mult mai mic decât îl avem acum. Cu aceste lucruri va fi și un semnal puternic că din nou ne îndreptăm spre o situație mult mai bună”, mai spune Fritz.

Întrebat dacă sunt discuții în coaliție despre AUR și cifrele pe care AUR le are în sondaje, în jur de 40%, Fritz a spus că „nu stăm acolo într-o terapie de grup”.

„Sper că toată lumea este conștientă că aceste cifre reflectă o frustrare și o dezămângire reală a oamenilor. Normal că AUR este un partid extremist care nu are absolut niciun răspuns real pentru oameni, care nu oferă niciun fel de soluție și cu atât mai mulți oameni momentan spun ok, dar ce-mi oferă partidele pro-europene pentru viața mea? Și acolo este tocmai task-ul cel mare, sarcina cea mare pentru acest guvern și USR se luptă să facem exact acest lucru. Nu întotdeauna găsim o majoritate, un consens în această coaliție, dar asta este direcția. Nu avem un guvern de rezervă sau o țară de rezervă. Trebuie să salvăm această țară”, a mai spus Fritz.