California revocă 17.000 de permise de conducere comerciale pentru imigranți

Anunțul vine în urma criticilor dure din partea administrației Trump cu privire la California și alte state care acordă licențe persoanelor aflate ilegal în țară. Problema a intrat în atenția publicului în august, când un șofer de camion neautorizat în SUA a făcut o întoarcere ilegală și a provocat un accident în Florida, în care au murit trei persoane, potrivit AP.
Secretarul pentru transporturi, Sean Duffy, a declarat miercuri că acțiunea Californiei de a revoca aceste permise reprezintă o recunoaștere a faptului că statul a acționat necorespunzător, chiar dacă anterior și-a apărat standardele de licențiere. California a lansat revizuirea permiselor de conducere comerciale emise după ce Duffy și-a exprimat îngrijorarea.
„După săptămâni în care au susținut că nu au făcut nimic greșit, Gavin Newsom și California au fost prinși în flagrant. Acum, că le-am expus minciunile, 17.000 de licențe de transport rutier emise ilegal sunt revocate”, a spus Duffy, referindu-se la guvernatorul statului. „Acesta este doar vârful aisbergului. Echipa mea va continua să forțeze California să demonstreze că i-a îndepărtat pe toți imigrantii ilegali de la volanul camioanelor și autobuzelor școlare.”
Aveau autorizații de muncă valabile
Biroul guvernatorului Californiei, Gavin Newsom, a declarat că toți șoferii ale căror permise sunt revocate aveau autorizații de muncă valabile din partea guvernului federal. Inițial, biroul său a refuzat să dezvăluie motivul exact al revocării permiselor, spunând doar că acestea încălcau legea statului. Ulterior, biroul său a dezvăluit că legea statului la care se referea prevedea că permisele expiră la sau înainte de încetarea statutului legal al unei persoane de a se afla în Statele Unite, conform datelor furnizate de DMV.
