Kremlinul afirmă că Ucraina va trebui să negocieze cu Rusia „mai devreme sau mai târziu”

Kremlinul afirmă că Ucraina va trebui să negocieze cu Rusia „mai devreme sau mai târziu”

Rusia, care încearcă să preia controlul asupra orașului Pokrovsk din estul Ucrainei, a acuzat oficialii ucraineni că refuză să se angajeze în discuții de pace.

Kievul afirmă că termenii impuși de Moscova pentru a pune capăt războiului sunt inacceptabili și echivalenți cu o capitulare, relatează Reuters.

Kremlinul condiționează încheierea războiului de recunoașterea de către Ucraina a teritoriilor ocupate ca parte a Federației Ruse, de acceptarea unei neutralități permanente care să excludă aderarea la NATO, precum și de o demilitarizare a Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a spus joi jurnaliștilor că Rusia este deschisă unei soluții politice și diplomatice. În absența unei astfel de oportunități, el a spus că Rusia va continua să lupte pentru a-și proteja propria securitate, în beneficiul generațiilor viitoare.

„Partea ucraineană ar trebui să știe că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să negocieze, dar dintr-o poziție mult mai proastă. Poziția regimului de la Kiev se va deteriora pe zi ce trece”, a spus Peskov.

Zelenski spune că supraviețuirea Ucrainei depinde de noi fonduri din partea aliaților

Volodimir Zelenski i-a implorat pe aliații din Uniunea Europeană să depășească divergențele privind utilizarea activelor rusești înghețate, afirmând că noi fonduri sunt esențiale pentru ca economia afectată de război a țării sale să poată continua lupta împotriva Moscovei.

„Sper că vom obține această decizie”, a declarat Zelenski într-un interviu pentru Bloomberg, acordat miercuri seară la Kiev. „În caz contrar, va trebui să găsim o alternativă, este o chestiune de supraviețuire. De aceea avem mare nevoie de acest sprijin. Și contez pe parteneri”.

UE a amânat până în decembrie o decizie privind utilizarea activelor statului rus pentru a oferi Ucrainei un împrumut de 140 de miliarde de euro, fonduri de care Kievul are nevoie la începutul anului viitor.