Oradea și Băile Felix, destinații pe val pentru un city break, turism cultural, spa și cure balneare. Top 10 al atracțiilor
Oradea oferă peste 3.000 de locuri de cazare, cu opțiuni diverse atât pentru turiștii de business cât și pentru cei de agrement, iar în Băile Felix, capacitatea de cazare este de peste trei ori mai mare, cu aproape 9.500 de paturi, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, dar construcțiile și noile oferte hoteliere sunt departe de a stagna, așa cum se poate vedea cu ochiul liber într-o plimbare prin oraș și stațiune.
Cel două destinații, care au atras împreună aproape o jumătate de milion de sosiri ale turiștilor în 2024, sunt incluse în cea mai recentă campanie de promovare la nivel național, inițiată de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) „Redescoperă Oradea și Băile Felix” și realizată în colaborare cu Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea) și Asociația de Promovare Băile Felix.
Opțiuni de cazare în Oradea și Băile Felix
Turiștii care sunt curioși să viziteze Oradea pot alege din cele aproximativ 40 de proprietăți cu locuri de cazarea, de la hoteluri boutique, aparthoteluri, hoteluri localizate în clădiri istorice sau hoteluri care aparțin marilor lanțuri internaționale, care au de la 10 camere până la 190 de camere, după cum a detaliat Alexandru Chira, director general al Visit Oradea, în cadrul infortripului organizat recent în Bihor pentru agenții de turism și presa economică.
Potrivit statisticilor de la nivelul asociației, în 2024 au fost înregistrate 235.429 de sosiri individuale, aproape de nivelul de dinainte de pandemie, din 2019, când erau 236.793 de sosiri, dar peste nivelul de acum 10 ani, din 2015, când veniseră în Oradea 162.253 de turiști. În primele opt luni din acest an, numărul sosirilor de apropie de 150.000.
Mai mult, trei proiecte majore sunt în prezent în construcție sau foarte aproape de finalizare, iar acestea vor suplimenta oferta turistică cu 276 de camere de cazare, dar și unități de alimentație publică, organizare evenimente și spa.
Nici Băile Felix nu se lasă mai prejos, iar conform informațiilor verificate de oficialii ANAT la Serviciul de Urbanism al Primăriei Sânmartin, în total sunt 669 de locuri de cazare aflate în construcție sau în curs de autorizare, care urmează să fie finalizate și puse în funcțiune sau vânzare.
Potrivit datelor INS, la finalul lui 2024, din totalul de 9.591 de locuri de cazare, mai mult de jumătate, 5.560 sunt în hoteluri, 2.071 în pensiuni agroturistice, dar și 1.101 în apartamente și camere de închiriat și câteva zeci de locuri în bungalouri, căsuțe și pensiuni turistice. Datele agregate de INS arată că în 2024, în Sânmartin au venit 253.366 de turiști, peste nivelul din 2019, când au fost raportate oficial 224.336 de sosiri individuale.
Calitatea apei termominerale și tradiția tratamentelor balneare sunt mândria și atuul destinației, așa cum a detaliat pentru vizitatori Jean Podilă, unul dintre cei mai mari investitori autohtoni din stațiune.
La nivel național sunt 38 de stațiuni acreditate și 121 de baze de tratament autorizate medico – balnear de către Ministerul Sănătății, conform informațiilor strânse și publicate recent de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), într-un set de 12 ghiduri informative privind afecțiunile care pot fi ameliorate prin utilizarea factorilor terapeutici naturali din România. Inițiativa face parte dintr-un amplu demers de promovare a turismului de sănătate și de valorificare a patrimoniului balnear național, după cum a anunțat ministerul în cursul săptămânii trecute.
Fiecare ghid prezintă afecțiunile ce pot fi ameliorate prin cura balneară – de la boli cardiovasculare, reumatologice și neurologice, până la afecțiuni dermatologice, metabolice, respiratorii, digestive, endocrine, ginecologice, urologice și ortopedo-traumatice. Potrivit oficialilor MEDAT, materialele vor fi utilizate și în cadrul acțiunilor de promovare, precum târgul Les Thermalies din Franța, singurul eveniment internațional dedicat turismului balnear la care România participă cu stand național.
De ce s-a mobilizat ANAT
Secretarul general al ANAT, Alexandra Arsene, a detaliat, într-o declarație pentru Mediafax, care au fost resorturile care au determinat inițierea campaniei de promovare a zonei Oradea și Băile Felix, menţionată repetat ca „cea mai mare staţiune balneară din România” în materiale turistice.
„Seria infotripurilor de promovare marca ANAT, Redescoperă România a luat naștere din dorința președintelui Alin Burcea de a impulsiona vânzările de turism intern, atât către turiștii români, cât mai ales către cei străini, pentru că, din păcate, suntem ultimii la incoming în Europa, cu puțin peste 2 milioane de turiști străini anual. Actualmente, aceste acțiuni au devenit unul dintre cele mai puternice proiecte de promovare realizate în ultimii ani în turismul intern, tocmai pentru că ANAT a decis să acționeze acolo unde Ministerul Turismului nu o face. Lipsa unei strategii naționale de promovare, lipsa unor campanii constante pentru incoming și absența dialogului instituțional ne-au determinat să ne mobilizăm și să demonstrăm că industria poate genera rezultate atunci când există viziune și colaborare”, a declarat Alexandra Arsene, la întrebările reporterului Mediafax.
Arstfel, ANAT a organizat anul acesta șase evenimente majore dedicate profesioniștilor din turism, pentru că aceștia să cunoască mai bine produsul România, restiv Redescoperă Valea Prahovei, Redescoperă Maramureș, Redescoperă București–Ilfov, Redescoperă Bucovina, Redescoperă Oradea & Băile Felix și Mega Infotripul Riviera Românească.
Potrivit Alexandrei Arsene, toate au fost posibile datorită partenerilor și autorităților locale care au înțeles că promovarea destinației este o investiție, nu o cheltuială și ANAT are exemple excelente de bune practici din partea județelor Maramureș, Ilfov, Suceava, dar și din partea OMD-urilor și asociațiilor de promovare precum APDT Prahova, Visit Oradea sau OMD Constanța.
„ANAT își reafirmă poziția de lider al industriei, cu proiecte majore în derulare — cel al fondurilor de garantare fiind unul dintre cele mai importante. Acesta vine în sprijinul turiștilor și demonstrează încă o dată că instrumentele actuale de protecție sunt insuficiente și trebuie modernizate. Prin aceste acțiuni, ne-am dorit să arătăm că industria privată poate suplini lipsa de acțiune a autorităților centrale, dar și că România are potențial real dacă este promovată profesionist”, a declarat Alexandra Arsene.
„Ne dorim o strategie națională pentru turismul balnear”
Întrebată care sunt argumentele forte pentru promovarea zonei Oradea și Băile Felix, secretarul general al ANAT a precizat că acestea sunt astăzi un exemplu clar de ce înseamnă o destinație bine administrată, bine promovată și orientată spre calitate.
„Oradea a devenit una dintre cele mai apreciate destinații urbane din România datorită investițiilor în patrimoniu, infrastructură, spații publice și managementul profesionist al destinației. A reușit să îmbine turismul cultural, arhitectural și de city-break cu o ofertă atractivă pentru turiștii internaționali”, spune Alexandra Arsene.
În completare, Băile Felix rămâne una dintre cele mai puternice stațiuni balneare din țară, cu resurse naturale unice și cu investiții private majore în ultimii ani, explică oficialul ANAT, iar prin promovarea zonei Oradea și Băile Felix, asociația dorește să arate încă un exemplu de succes în turismul românesc și să demonstreze că atunci când autoritățile locale, asociațiile de promovare și mediul privat lucrează împreună, rezultatele sunt vizibile și multiplicabile.
Alexandra Arsene a răspuns și la întrebarea despre cum și-ar dori ANAT că statul să ajute turismul balnear.
„Ne dorim că statul să trateze turismul balnear că pe un domeniu strategic, pentru că România are una dintre cele mai bogate resurse balneare din Europa. Ne dorim o strategie națională pentru turismul balnear, corelată cu tendințele europene și cu potențialul de incoming al României, investiții în infrastructură publică din stațiuni, programe de finanțare dedicate modernizării și certificării bazelor balneare dar și promovarea internațională a segmentului balnear & wellness, unde România poate concura cu succes state precum Ungaria sau Cehia”, a declarat secretarul general al ANAT.
Totodată, spune oficialul ANAT, este necesară crearea unui cadru legislativ coerent, care să sprijine dezvoltarea și acreditarea centrelor balneare și stabilirea unor parteneriate reale între minister, asociațiile profesionale și autoritățile locale.
„ANAT este pregătită să contribuie cu expertiză, date și proiecte, dar este nevoie că statul să își asume un rol activ și constant. Turismul balnear nu poate fi dezvoltat doar prin eforturile mediului privat, are nevoie de o strategie națională și de investiții publice predictibile”, a conchis Alexandra Arsene.
Top 10 al obiectivelor din Oradea
Pentru cei mai conștiincioși turiști, care vor să se documenteze înainte de un city break, echipa Visit Oradea a ales 10 obiective de neratat în orașul cu o istorie de peste 900 de ani, cu 89 de obiective spectaculoase în stil Art Nouveau, care au făcut Oradea singurul oraș din România membru al Rețelei Orașelor Art Nouveau (Réseau Art Nouveau Network) alături de orașe precum Barcelona, Viena, Budapesta, Bruxelles, dar și numeroase muzee, centre spa și un aquapark uriaș și o mare varietate de evenimente.
- Piața Unirii
- Palatul Vulturul Negru
- Biserica cu Lună
- Cetatea Oradea
- Malul Crișului Repede/Riverside
- Casa Darvas-La Roche
- Aquapark Nymphaea
- Complexul Baroc
- Calea Republicii
- Palatul și Turnul Primăriei

