Catedrala Mântuirii Neamului: Program special de sărbători

Catedrala Mântuirii Neamului: Program special de sărbători

Patriarhia Română a anunțat programul Catedralei Mântuirii Neamului pentru perioada sărbătorilor, precizând zilele de vizitare, intervalele în care vor avea loc slujbe și perioadele în care accesul va fi limitat din cauza lucrărilor.

Timp de două săptămâni, între 15 și 29 noiembrie 2025, catedrala va rămâne închisă pentru continuarea picturii în mozaic și pentru instalarea diverselor componente tehnice necesare finalizării interioarelor. În acest interval, reprezentanții Patriarhiei îndeamnă publicul să se roage la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, biserica provizorie construită în apropiere.

Următoarele sărbători la Catedrala Națională

Un moment deosebit îl reprezintă ziua 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. În această zi, lăcașul de cult va fi deschis doar pentru Sfânta Liturghie, programată între orele 09°° și 12°°. Alături de hramul principal „Înălțarea Domnului”, Catedrala Națională îl are pe Sfântul Apostol Andrei ca hram secundar.

De Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, credincioșii vor putea participa la slujba de Te Deum, oficiată în semn de mulțumire și binecuvântare.

Pe 2 decembrie, Catedrala va fi deschisă pentru vizitare, însă perioada următoare – între 3 și 23 decembrie – aduce o nouă pauză necesară lucrărilor interioare, timp în care accesul în lăcaș va fi suspendat.

Programul de iarnă

Începând din Ajunul Crăciunului, 24 decembrie 2025, și până pe 8 ianuarie 2026, imediat după sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, Catedrala Mântuirii Neamului va fi deschisă zilnic între orele 09°° și 17°°, pentru ca pelerinii să poată vizita lăcașul de cult pe tot parcursul sărbătorilor de iarnă.

Catedrala Mântuirii Neamului a fost loc de pelerinaj neîntrerupt timp de 11 zile, până în data de 5 noiembrie 2025, când credincioșii s-au putut închina în Sfântul Altar zi și noapte. După încheierea pelerinajului, spațiul a rămas deschis pentru vizitare până vineri, 14 noiembrie, înainte de perioada în care accesul a trebuit suspendat pentru intervențiile programate în interior.