Podcastul „Altceva” cu Adrian Artene – Necesarele demitizări ale „maleficului” Mihail Sadoveanu, cu strănepotul acestuia, Iordan Herdford

Podcastul „Altceva” cu Adrian Artene – Necesarele demitizări ale „maleficului” Mihail Sadoveanu, cu strănepotul acestuia, Iordan Herdford

Noua ediție a podcastului „Altceva”, cu Adrian Artene, propune un invitat cu adevărat „altcumva”: este vorba de strănepotul lui Mihail Sadoveanu, Iordan Herford, care a răspuns invitației lui Adrian Artene de a demitiza anumite paradigme distructive care s-au țesut în jurul scriitorului, în ultima vreme.

Căci asistăm la un adevărat trend de masacrare prin orice mijloace a amintirii unor scriitori sau oameni de artă, în general, iar prezența unor urmași care să restabilească adevărurile acestea deformate, voit sau nevoit, de-a lungul timpului, este absolut necesară, pentru conservarea unei amintiri cât se poate de riguroase.

Iordan Herford face asta la podcastul „Altceva” al lui Adrian Artene.

El este fiul Caterinei Herford, nepoata scriitorului Mihail Sadoveanu.

Mama Caterinei și bunica lui Iordan Herford este Lia Sadoveanu, fiica cea mare a scriitorului.

E extrem de important de ascultat această discuție, tocmai din cauză că este necesară o restabilire clară, fără confuzie, a unor adevăruri.

S-a spus, de pildă, depre Sadoveanu, că ar fi „pus umărul” la condamnarea la moarte a lui Lucrețiu Pătrășcanu – una dintre cele mai complexe și tragice figuri ale comunismului românesc.

Cum nu se poate mai fals, spune Iordan Herford!

„Unde e credibilitatea ta când spui aceste lucruri?”

Acest distins domn, o persoană inteligentă, o persoană publică, și-a permis impolitețea de a prezenta mai ales studenților de la facultate, și în București, și la Iași, următoarea ipoteză: că la moartea lui a pus umărul și Sadoveanu.

Ești o persoană publică! În momentul în care spui ceva, fiecare cuvânt e cântărit. Ai grijă!

Iar dacă tu spui aceste lucruri, unde e credibilitatea la dumneavoastră?

„Gurile rele”. Ce înseamnă „gurile rele”? Lumea vorbește și vorbește mai ales când se face o acuzație gravă.

Vă spun eu cine a fost Lucrețiu Pătrășcanu în viața lui Sadoveanu. Ați auzit de Dede Pătrășcanu? Dede Pătrășcanu, Lucrețiu Pătrășcanu, se juca printre picioarele lui Sadoveanu la Iași.

De atunci îl cunoștea. Mama mi-a spus mie, asta o știu eu: când a auzit că l-au executat în pușcărie, n-a ieșit două zile din casă.

Cum poți să faci asemenea enormitate? E, toate lucrurile astea numai pentru exclusivitate…”, a spus Herford.

Întrebat dacă a avut o discuție cu această persoană, Herford a răspuns:

„A evitat. Odată i-am spus, adică i-am transmis acest lucru foarte serios și am spus, sunteți obligați să veniți cu dovezi. Eram în România, încă eram profesor de muzică și a spus „da, plec la Viena și când mă întorc o să vedeți, da, poate o să și ne împrietenim!”.

Cuvintele lui! Le am în mail!

De atunci am încercat, creștinește, omenește, să-i explic despre ce este vorba. A evitat.

Deci în concluzie, forget it”.