Compania de cloud Cloudflare explică întreruperea majoră de marți: o eroare internă, nu un atac

Compania de cloud Cloudflare explică întreruperea majoră de marți: o eroare internă, nu un atac

Potrivit companiei, schimbarea a dus la generarea unui fișier de configurare folosit de sistemul de Bot Management cu un număr neașteptat de mare de intrări. Fișierul, distribuit rapid către toate serverele din rețea, a depășit limitele de memorie prealocate și a declanșat erori critice în proxy-ul central.

Rezultatul a fost apariția masivă de erori HTTP 5xx, imposibilitatea de autentificare și probleme în servicii precum Workers KV, Access și Dashboard.

Inițial, echipele tehnice au suspectat un atac DDoS de amploare, dar investigațiile au arătat că fluctuațiile erorilor erau cauzate de propagarea alternativă a fișierelor valide și corupte.

La ora 16:30, Cloudflare a reușit să oprească distribuirea fișierului defect și să restaureze o versiune funcțională, iar la 19:06 toate serviciile au fost complet restabilite, conform companiei.

Incidentul a demonstrat cât de critică este infrastructura Cloudflare pentru funcționarea Internetului: o singură eroare de configurare a dus la indisponibilitatea unor platforme majore precum X, OpenAI, Canva, Spotify.

Compania a recunoscut că aceasta a fost cea mai gravă întrerupere din 2019 până în prezent și a promis măsuri de consolidare, inclusiv validarea mai strictă a fișierelor interne și introducerea de mecanisme de oprire globală pentru a preveni repetarea unei astfel de defecțiuni.

Cloudflare și-a cerut scuze clienților și utilizatorilor, subliniind că „orice perioadă în care rețeaua nu poate direcționa traficul este inacceptabilă” și că prioritatea zero rămâne menținerea stabilității și rezilienței infrastructurii sale.