Nicușor Dan: România se apropie de OCDE prin întărirea integrității în instituțiile publice

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis joi pe pagina sa de X că România a avansat semnificativ în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
„România a făcut încă un pas decisiv spre aderarea la OCDE. Am promulgat săptămâna aceasta legea privind întărirea regulilor de integritate în instituțiile publice, un pachet complex de măsuri care introduce restricții clare înainte și după exercitarea funcțiilor publice, pentru a preveni conflictele de interese și influența nejustificată asupra deciziilor statului.”, a spus președintele.
Legea promulgată stabilește reguli stricte pentru funcționarii cu responsabilități sensibile, cum sunt cei implicați în achiziții publice, autorizări, gestionarea fondurilor europene, audit, reprezentare juridică, precum și funcții de conducere și demnități publice.
Aceasta prevede o perioadă de „reflecție” de 12 luni, în care persoanele vizate nu pot lua decizii sau încheia contracte cu firme la care au lucrat anterior.
Totodată, legea obligă depunerea declarațiilor pre și post-angajare și introduce un mecanism de verificare și sancționare administrat de Agenția Națională de Integritate.
Practic, măsurile urmăresc să împiedice conflictele de interese și influențele nejustificate asupra deciziilor autorităților. Nicușor Dan a spus că acest pas are o mare importanță pentru aderarea României la OCDE.
„Este o condiție cheie în procesul de aderare la OCDE, un standard de integritate pe care România îl îndeplinește acum aproape integral. Practic, ne apropiem de finalizarea cadrului legislativ necesar pentru a demonstra că instituțiile noastre funcționează transparent, responsabil și predictibil, în conformitate cu criteriile cerute de OCDE.”
Proiectul de lege a fost analizat de Grupul de lucru al OCDE pentru integritate, care a apreciat angajamentul statului român în susținerea transparenței.
Adoptarea acestor măsuri reprezintă, de fapt, un semn clar că România se ridică la standardele țărilor cu democrații stabile, consolidate,
„Suntem foarte aproape de obiectivul major: aderarea României la OCDE în 2026.”, a notat președintele.
