Zelenski va discuta cu Trump după propunerea SUA pentru un plan de pace Rusia-Ucraina

Planul ar fi fost elaborat de trimisul special american Steve Witkoff și omologul său rus Kirill Dmitriev, fără implicarea Ucrainei.
Într-un comunicat, biroul lui Zelenski a declarat că SUA crede că proiectul de plan ar putea „ajuta la revitalizarea diplomației” și a adăugat că Ucraina „a fost de acord să lucreze la prevederile planului într-un mod care să aducă un sfârșit just războiului”, potrivit BBC.
„Kievul a susținut „toate propunerile substanțiale capabile să aducă o pace autentică mai aproape”, se arată în declarație.
Ucrainenii nu au oferit detalii despre ce implică propunerea, deși, potrivit unor surse citate de Axios, Financial Times și Reuters, aceasta include planuri ca Kievul să renunțe la zone din Donbas, în estul Ucrainei, pe care încă le controlează, să reducă semnificativ numărul armatei sale și să renunțe la multe dintre armele sale.
Dacă se confirmă, aceste cereri ar fi puternic îndreptate spre interesele Moscovei. Însă, într-o conferință de presă la Casa Albă, secretarul de presă Karoline Leavitt a respins sugestiile conform cărora planul ar cere concesii majore din partea Ucrainei.
