Accident mortal între Orșova și Caransebeș

Accidentul a avut loc pe DN 6, în afara localității Teregova.
Potrivit IPJ Caraș Severin din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că: „în jurul orei 13.39, un bărbat de 48 de ani, din județul Dolj, care conducea un autoturism pe direcția Orșova – Caransebeș, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un ansamblu de vehicule (cap tractor și semiremorcă), înmatriculat în Bulgaria, intrând în coliziune față-spate cu acesta. Ansamblul de vehicule era condus de un bărbat de 39 de ani, cetățean ucrainean, aflat pe aceeași direcție de deplasare”.
În urma impactului, o femeie de 46 de ani, pasageră pe locul din dreapta față al autoturismului, a fost rănită și a necesitat transportul de urgență la spital cu elicopterul SMURD, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Echipajele de salvare au găsit pe bancheta din spate, partea dreaptă, un bărbat de 87 de ani, care era decedat.
Șoferul ansamblului de vehicule nu a suferit vătămări corporale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
