Trump, întrebat dacă planul de pace pentru Ucraina este oferta finală: Nu, nici pe departe

În fața Casei Albe, președintele SUA a fost întrebat de jurnaliști dacă planul în 28 de puncte este „oferta finală” pentru Ucraina.
„Nu, nici pe departe”, a răspuns el.
El a adăugat: „Ne-am dori să obținem pacea, care ar fi trebuit să se instaureze cu mult timp în urmă. Războiul dintre Ucraina și Rusia nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Dacă aș fi fost președinte, acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată. Încercăm să punem capăt conflictului. Într-un fel sau altul, trebuie să punem capăt conflictului”.
Răspunzând la o altă întrebare, el a continuat: „Atunci poate continua să lupte din răsputeri”, dar nu este clar la cine se referă, scrie Sky News.
Anterior, când se afla în Biroul Oval împreună cu primarul ales al New York-ului, Zohran Mamdani, Trump a spus că Zelenski „va trebui să aprecieze” planul.
„Credem că avem o soluție pentru a obține pacea. El va trebui să o aprobe”, a adăugat președintele SUA în Biroul Oval.
