Meta, acuzată că a ascuns dovezi despre efectele nocive ale rețelelor sociale. Compania vrea eliminarea probelor din dosar

Meta, acuzată că a ascuns dovezi despre efectele nocive ale rețelelor sociale. Compania vrea eliminarea probelor din dosar

Meta este vizată de noi acuzații grave în procesul intentat de mai multe districte școlare din SUA împotriva giganților social media.

Documente interne nedesecretizate până acum arată că firma a oprit analizele care indicau clar efectele negative ale Facebook și Instagram asupra sănătății mintale. Mai apoi, a încercat să țină aceste informații departe de autorități și public, relatează Reuters.

Meta a ascuns concluzii incomode

Documentele depuse în instanță de către reclamanți arată că Meta ar fi închis un studiu intern din 2020, „Project Mercury”, imediat după ce testele au indicat rezultate negative pentru platformă. Potrivit acestor date, utilizatorii care renunțau la Facebook timp de o săptămână „raportau niveluri mai scăzute de depresie, anxietate, singurătate și comparație socială”.

Verificările au fost realizate împreună cu firma Nielsen, specializată în cercetare de piață și măsurarea audiențelor.

„Studiul Nielsen chiar arată un impact cauzal asupra comparației sociale”, a admis un cercetător Meta într-o notă internă.

Tăcerea Meta, comparată cu industria tutunului

În loc să publice rezultatele, compania le-a respins intern ca fiind influențate de „narațiunea mediatică existentă”. În același timp, angajații îi spuneau în privat lui Nick Clegg, pe atunci șef al politicilor publice, că datele sunt valide.

Un alt angajat, citat în documente, a comparat tăcerea Meta cu industria tutunului: „E ca și cum ar face cercetări, ar ști că țigările sunt dăunătoare și ar păstra asta numai pentru ei”.

Cu toate acestea, Meta le-a spus membrilor Congresului SUA, în cadrul audierilor privind siguranța adolescenților pe rețelele sociale, că nu poate cuantifica impactul produselor sale asupra adolescenților.

Versiunea companiei

Gigantul tech american contestă acuzațiile. Purtătorul de cuvânt Andy Stone spune că studiul a fost oprit „din cauza unor probleme metodologice”. El susține că Meta „a lucrat mai mult de zece ani pentru a proteja adolescenții”.

Despre restul acuzațiilor, Stone spune că se bazează pe „citate scoase din context și opinii greșite.”

Ștergeri întârziate ale conturilor periculoase

Reclamanții au formulat și alte acuzații: funcții de siguranță pentru tineri intenționat ineficiente și întârzieri de mulți ani în prevenirea contactelor dintre prădători și minori. Ei susțin, de asemenea, că Meta a prioritizat creșterea platformei în detrimentul siguranței utilizatorilor.

Un alt document depus la dosarul cauzei arată că Meta elimina conturile suspectate de trafic sexual abia după acestea erau prinse de „17 ori” încecând să comită abuzul.

Și alte companii acuzate

Potrivit actelor din dosar, și TikTok, Google și Snapchat sunt acuzate că au încurajat utilizarea platformelor de către copii mai mici de 13 ani. Acest lucru ar fi încălcat chiar regulile proprii de vârstă. Documentele sugerează și încercări ale acestor companii de a influența organizații dedicate protecției copilului. Într-un exemplu citat, TikTok ar fi susținut că a căpătat influență asupra Asociației Naționale a Părinților și Profesorilor. Imediat ce i-a oferit o sponsorizare, compania ar fi afirmat că aceasta va „face de acum orice vrem noi”.

Meta cere scoaterea probelor din dosar

Materialele interne pe care se bazează acuzațiile nu sunt încă publice. Meta a depus o moțiune pentru a le elimina din probatoriu, argumentând că cererea de desecretizare este mult „prea largă”.

Audierea privind această solicitare este programată pentru 26 ianuarie la Tribunalul Districtual din California de Nord.

Eliminarea documentelor din dosar ar reprezenta o victorie procedurală pentru Meta, deoarece ar îngreuna semnificativ sarcina reclamanților. Însă nu ar închide cazul și nici nu ar garanta un rezultat favorabil pentru companie.