Explozii puternice la Kiev după o alertă cu rachete

„Dronele Shahad și rachetele de croazieră inamice sunt în aer. Există, de asemenea, o amenințare cu lansări de rachete balistice și Kinjal”, a adăugat oficialul. Apărarea aeriană a fost activată și „doboară țintele inamice”, a declarat el, îndemnând populația să rămână în adăposturi, potrivit Le Figaro.
Jurnaliștii AFP au auzit mai multe explozii și drone, în timp ce mai multe rachete au fost doborâte deasupra capitalei. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a raportat întreruperi ale alimentării cu apă și energie electrică în capitală.
Un atac rusesc nocturn, efectuat luni asupra orașului ucrainean Harkov, în estul țării, s-a soldat, de asemenea, cu patru morți și 17 răniți.
Rusia a vizat Ucraina aproape zilnic cu drone și rachete de la începutul invaziei sale din 2022. Infrastructura energetică este o țintă specială, ceea ce ridică temeri privind o iarnă grea în Ucraina. Kievul, la rândul său, vizează în mod regulat depozitele de petrol, rafinăriile și alte instalații de partea rusă.
