Lege mai strictă pentru protecția victimelor violenței domestice. Plângerea penală nu mai poate fi retrasă

Lege mai strictă pentru protecția victimelor violenței domestice. Plângerea penală nu mai poate fi retrasă

Camera Deputaților a aprobat miercuri un proiect de lege inițiat de Alina Gorghiu. Legea modifică regulile privind violența domestică și completează Codul penal.

Printre schimbări se numără faptul că ordinul de protecție se prelungește automat până la decizia primei instanțe, plângerea penală nu mai poate fi retrasă în cazurile de violență domestică, iar retragerea plângerii pentru loviri sau alte violențe nu mai are efect dacă agresorul este membru de familie.

„În situația înaintării ordinului de protecție provizoriu, durata inițială pentru care a fost dispus se prelungește, de drept, până la soluționarea în primă instanță a cererii pentru emiterea ordinului de protecție. Procurorul comunică acest lucru de îndată unității de poliție care a înaintat ordinul de protecție provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia”, prevede proiectul, semnat de mai mulți parlamentari PNL.

Legea urmărește și descurajarea recidivei, prin majorarea pedepselor pentru agresorii care au mai comis fapte similare. „Dacă faptele sunt săvârșite de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție sau prin ordinul de protecție provizoriu, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate”, precizează actul normativ.

Proiectul mai spune că „la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei protejate i-ar fi puse în pericol”.

Alina Gorghiu a explicat că legea include schimbări foarte importante pentru victimele violenței.

„Ordinul de protecție provizoriu e automat prelungit până la soluționarea cererii în primă instanță. Până acum, ordinul provizoriu expira după 5 zile, lăsând victimele într-un gol de protecție periculos. Noua lege îl prelungește automat până la decizia primei instanțe, asigurând continuitatea protecției și eliminând intervalele în care agresorul putea reveni. Mai multe instituții pot depune cererea de ordin de protecție în numele victimei. Procurorul, autoritățile locale cu atribuții în protecția victimelor și furnizorii acreditați de servicii sociale pot depune direct cererea pentru ordinul de protecție. Această prevedere este vitală pentru victimele care nu pot sau nu îndrăznesc să solicite singure ajutor.”

Gorghiu a precizat, de asemenea, că retragerea plângerii pentru loviri sau alte violențe nu mai are efect dacă agresorul este membru de familie, pentru că „renunțarea” era adesea impusă prin presiune, intimidare sau dependență.

Mii de dosare se închideau imediat fără evaluarea riscului real. Deputata a mai spus că „sistemul rămânea «orb» la istoricul agresorului și repetitivitatea abuzului” și că „peste jumătate dintre plângerile pentru violență domestică sunt retrase, lăsând agresorii «curați în acte» și victimele fără protecție”.