Accident uriaș pe o autostradă din SUA. Cel puțin 45 de mașini au fost implicate

45 de mașini au fost implicate într-un carambol spectaculos cauzat de o furtună de zăpadă. Accidentul spectaculos s-a produs în statul american Indiana. Printre mașinile implicate au fost și camioane.
Furtuna de zăpadă a redus vizibilitatea și a transformat șoseaua într-un patinoar, potrivit Le Figaro. O scurtă ploaie înghețată a agravat și mai mult condițiile de circulație.
Autoritățile americane au anunțat că 45 de vehicule s-au ciocnit unele de altele pe un drum acoperit de zăpadă în apropierea orașului Terre Haute. Accidentul s-a produs în timpul zilei pe ambele benzi de circulație.
În ciuda numărului mare de vehicule implicate în accident, nu au fost persoane grav rănite, conform autorităților locale. A fost nevoie de cel puțin șase ore pentru a elibera mașinile și a face drumul din nou practicabil, a transmis purtătorul de cuvânt al poliției, Matt Ames.
„Dacă puteți sta acasă, stați acasă”, a subliniat el.
Numeroase resturi au rămas pe marginea drumului. Unele mașini au fost grav avariate, altele au scăpat mai ușor, au transmis martorii.
Se așteaptă ca furtuna de zăpadă majoră să continue în Midwestul american și în regiunea Marilor Lacuri săptămâna aceasta, așa cum au anunțat meteorologii.
