Avocatul care și-a ucis iubita s-a ascuns de polițiști într-un depozit din scara blocului

Avocatul care și-a ucis iubita s-a ascuns de polițiști într-un depozit din scara blocului

IPJ Iași a anunțat că miercuri polițiștii din cadrul Biroului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale Iași au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei, de 23 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, emis de Curtea de Apel Iași, față de un bărbat, de 44 de ani.

Bărbatul nu a fost găsit acasă, iar polițiștii au constatat că, înainte cu puțin timp, dispozitivul de monitorizare montat asupra sa ar fi generat o alertă de îndepărtare.

Bărbatul a fost găsit într-o anexă cu destinație de depozitare din scara blocului unde locuia.

El a fost dus la sediul IPJ Iași, ulterior fiind depus în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepsei.

Este vorba de avocatul Sebastian Felecanu care a fost condamnat definitiv la 23 de ani de închisoare pentru omor calificat. Acesta este acuzat că și-a aruncat pe fereastră iubita însărcinată.