Visul construit din ruine al lui Chris Simion-Mercurian devine realitate / Teatrul sacrificiului personal și al solidarității umane – Grivița 53 – se deschide oficial

Visul construit din ruine al lui Chris Simion-Mercurian devine realitate / Teatrul sacrificiului personal și al solidarității umane – Grivița 53 – se deschide oficial

Teatrul Grivița 53, singurul teatru construit de la zero, după 1946, doar din eforturile publicului, se inaugurează oficial cu premiera „5+3=9”.

Vorbim despre un demers inițiat de scriitoarea și regizoarea de teatru Chris Simion-Mercurian, ea însăși un personaj fabulos.

Chris Simion-Mercurian a vândut casa bunicii sale și a cumpărat ruinele de pe Calea Griviței 53. A urmat o perioadă în care regizoarea a fost sintetizatorul unor mobilizări naționale și internaționale cum rar a văzut România: donații, campanii, voluntariat, lupta cu propria boală, toate acestea, experiențele cu adevărat cathartice ale unei nașteri deloc ușoare: teatrul Grivița 53, „moșit”, de cel puțin 14.000 de oameni.

„Abia acum avem emoții”

Iată că acum, ideea de acum aproape zece ani a regizoarei capătă formă reală, palpabilă.

“Am ajuns în momentul la care visăm de 9 ani. Abia acum avem emoții.

Teatrul Grivița 53 se pregătește pentru a crea experiențe vii, care să trezească, să atingă, să plece cu spectatorii acasă. Identitatea artistică va fi construită exclusiv pe întâlniri literare, dramatizări relevante de care are nevoie în prezent orice generație.

Sau piese de teatru scrise exclusiv pentru spațiul nostru. Spectacolul “5+3=9” deschide călătoria Teatrului Grivița 53 în spiritul pe care ni l-am dorit, teatru ca incursiune, ca provocare, ca explorare. Sunt convinsă că Teatrul Grivița 53 l-a ales pe Ștefan Lupu, înainte de a-i propune noi colaborarea, pentru că a găsit în el artistul prin care să-și exprime spiritul.

La fel cred și despre echipa de actori și dansatori din proiect. Altfel nu înțeleg cum a putut să se nască energia acestui spectacol atât de fidelă cu ceea ce am sperat.

Perfect timing, o întâlnire bazată pe chimie, respect și admirație. Și când proiectele încep astfel, e cu bucurie. Și asta rămâne“, a povestit aceasta pentru iqads.ro.  

„… toți cei care cred în miracol”

Spectacolul, creat de Ștefan Lupu, e inspirat din povestea, așa cum s-a întâmplat ea, a Teatrului Grivița 53 – o călătorie de-a dreptul inițiatică, un proiect care vorbește despre granițe ce par imposibil de depășit, despre a crede în ideea ta.

„E o responsabilitate mare, dar și o ocazie unică de a face parte din acest început.

Spectacolul 5+3=9 e construit în același spirit în care a fost făcut acest teatru, din respect, devotament și dorința de a lăsa ceva în urmă care să merite.

Cu recunoștință față de Grivița 53 și față de toți cei care cred în acest miracol”, a spus Ștefan Lupu pentru publicația citată.

„Împreună!”

Desenul de pe afișul spectacolului a fost creat special de Dan Perjovschi, inspirat de motorul demersului Grivița 53: Împreună!

Primele reprezentații vor avea loc pe 4, 5, 6, 7, 16 și 17 decembrie, urmând ca din ianuarie spectacolul să revină pe scenă, cu noi date ce vor fi comunicate pe paginile de social media și site-ul teatrului.