O conductă de gaze, avariată în urma unui accident rutier în județul Buzău. 20 de cetățeni, evacuați preventiv

O conductă de gaze, avariată în urma unui accident rutier în județul Buzău. 20 de cetățeni, evacuați preventiv

În noaptea de sâmbătă spre duminică, un șofer a intrat cu mașina într-o țeavă de gaze stradală, provocând scurgeri semnificative, potrivit pompierilor ISU Buzău.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Tăbărăști, comuna Gălbinași.

„La sosirea echipajelor, zona a fost evaluată, iar din cauza riscului de acumulare a gazelor, s-a dispus evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de aproximativ 200 de metri”, potrivit sursei citate.

Pompierii au intervinit cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, iar zona a fost balizată pentru siguranța locuitorilor. Pompierii au solicitat echipajele specializate ale distribuitorului de gaze pentru oprirea scurgerilor și remedierea avariei.

Echipa distribuitorului de gaze a ajuns la fața locului și a obturat conducta avariată, făcând zona sigură din nou.

Cei 20 de cetățeni evacuați preventiv au fost îndrumați să revină în locuințe. Echipajele de intervenție au rămas în zonă pentru ultime verificări.