România all-inclusive / Senatorul care e în cărți pentru Apărare / A fost consilier de dezvoltare personală și administrator la o fermă de porci

Candidat cu șanse mari să ajungă la Apărare în locul lui Moșteanu, Sorin-Gheorghe Șipoș, senator de Timiș, bate la ușa unuia dintre ministerele-cheie ale țării cu un CV care sfidează orice logică și care demonstrează că, în România, orice competențe se pretează la orice job.
Un CV cu o versatilitate fascinantă scoate în evidență o personalitate de tip renascentist – știe de toate și e specialist în toate.
De la iluminat public la iluminat spiritual
Începutul profesional timid, dar promițător – inspector de specialitate în iluminat public în Timișoara – este continuat cu o funcție de șef la Serviciul Energetic din Primăria Timișoara, apoi director adjunct (și, ulterior, director plin) la un SRL al cărui domeniu de activitate sunt sistemele de securitate și comunicație (2006 – 2008), după care ajunge director de încălzire – climatizare.
Un moment cu adevărat remarcabil în CV-ul lui Șipoș: în 2014 a fost consilier de dezvoltare personală la Adrenalin Mirific Concept, iar în 2015 – Formator la Structural Euro Fond & Training.
De la ferma de porci, în Parlament – un traseu previzibil
Momentul 2014 a fost, de altfel, unul de cotitură: Șipoș se dezvoltă nu doar personal, ci și profesional.
Anul 2021 îl găsește în Consiliul de Administrație al SN Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia SA, pentru ca, de aici, peste trei ani, în 2024, să devină administrator al unei ferme de porci.
De la porci, a ajuns, firesc, senator de Timiș în Parlamentul României și membru în comisia de control a SIE.
O ascensiune profesională cum nu se poate mai firească: iluminat public, dezvoltare personală, Director la Aeroportul din Timișoara, porci, Parlament, iar acum, în cărți (cu șanse mari) pentru Ministerul Apărării.
