FIFA șochează cu cele mai scumpe bilete din istoria Cupei Mondiale

FIFA este acuzată de „trădare monumentală” după ce a publicat treptat prețurile pentru bilete la Cupa Mondială 2026. Acestea dezvăluie sume fără precedent pentru microbiștii care doresc să urmărească turneul din Statele Unite, Mexic și Canada.
Cel mai ieftin bilet pentru finală, din categoria dedicată suporterilor, pornește de la 3.119 lire. În 2022 costa 450 de lire, ceea ce înseamnă o creștere de aproape șapte ori.
Bilete pentru federații la prețuri record
Organizația Suporterilor de Fotbal din Europa (FSE) s-a declarat „uluită” de strategia FIFA, acuzând o politică „exorbitantă” care lovește direct cei mai loiali fani. „Biletele alocate federațiilor naționale au ajuns la niveluri astronomice”, a transmis FSE, citată de BBC.
Suporterii au cerut oprirea imediată a vânzărilor și reluarea discuțiilor privind nivelurile de tarifare și modul în care sunt stabilite prețurile biletelor.
Prețuri care sperie suporterii
Microbiștii resimt deja impactul. Mulți fani ai Angliei spun că planurile pentru turneu le sunt compromise. „Este absolut revoltător. Nu mai suntem siguri că putem ajunge la fazele eliminatorii”. Alți iubitori ai fotbalului, în special cei care vor să călătorească în familie, calculează costuri uriașe. „Pentru o familie, totul poate ajunge la 15.000–20.000 de lire. E o ocazie unică, dar prețurile sunt incredibile”.
Biletele ieftine trec în vânzarea publică
Mai grav, fanii nu vor avea acces la cea mai ieftină categorie de bilete prin federațiile naționale, așa cum se întâmpla la turneele precedente. Aceasta va fi disponibilă doar în vânzarea generală și va fi supusă prețurilor dinamice.
FSE a atras atenția că, în dosarul depus în 2018 de Statele Unite, Mexic și Canada pentru a obține organizarea Cupei Mondiale, erau promise bilete începând de la 21 de dolari. „Unde sunt aceste bilete acum? Promisiunea s-a evaporat complet”, acuză suporterii.
Peste 14.000 de euro doar pe bilete dacă urmărești favorita până în finală
Pentru fanii care vor să-și urmărească echipa până în finală, costul total a devenit foarte ridicat: între 5.225 și 12.357 de lire (peste 14.000 de euro) pentru opt meciuri. Sumele sunt de până la patru ori mai mari decât în 2022. Deși în această etapă prețurile sunt fixe, biletele cumpărate mai târziu de pe platforma oficială de revânzare ar putea fi și mai scumpe.
Revolta fanilor pune presiune pe FIFA. Până acum, însă, forul mondial nu a dat niciun semn că ar lua în calcul modificarea prețurilor pentru turneul din 2026.
Primul mondial extins la 48 de echipe
Cupa Mondială din 2026 va fi găzduită în premieră de trei țări: Statele Unite, Mexic și Canada, turneul marcând și extinderea competiției la 48 de echipe. Meciurile se vor desfășura în 16 orașe nord-americane, între iunie și iulie 2026, iar finala este programată să aibă loc pe MetLife Stadium din New Jersey. Va fi cea mai amplă ediție de până acum, atât ca număr de participanți, cât și ca dimensiune logistică.
Baraj dificil pentru România
România nu este calificată deocamdată: naționala va juca în martie 2026 semifinala barajului, în deplasare cu Turcia. O eventuală victorie ar duce-o într-o finală decisivă contra Slovaciei sau Kosovo, tot în deplasare. Dacă trece de baraj, echipa națională va ajunge în Grupa D a turneului final, alături de Statele Unite, Paraguay și Australia.
