Nicușor Dan participă miercuri la Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest

Nicușor Dan participă miercuri la Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest

Miercuri, de la ora 11.30, șeful statului se va întâlni la Ambasada României de la Londra cu reprezentanți români ai mediului de afaceri din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Tot acolo, dar de la ora 13.00, Nicușor Dan are programată o discuție cu reprezentanți ai companiilor britanice.

De la ora 19.00, președintele va participa la Bruxelles la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest.

Programul vizitei prezidențiale va continua joi cu participarea la reuniunea Consiliului European, în Bruxelles.

Nicușor Dan s-a întâlnit marți seara cu reprezentanți ai comunității românești din Marea Britanie.