Ce notă oferă Dominic Fritz pentru atmosfera din coaliție. Liderul USR: Încălcarea protocolului de coaliție de PSD nu este acceptabilă

Ce notă oferă Dominic Fritz pentru atmosfera din coaliție. Liderul USR: Încălcarea protocolului de coaliție de PSD nu este acceptabilă

Președintele USR, Dominic Fritz, a afirmat miercuri că diferențele de opinie din interiorul coaliției sunt necesare pentru partide. El a spus că „pe fond e foarte bine” să existe puncte de vedere diferite, „pentru că altfel nu putem să progresăm”.

În același timp, președintele USR a declarat că este „absolut de acord că trebuie să răcim temperatura” în ceea ce privește „stilul” de lucru.

Invitat miercuri seară la Antena3, Dominic Fritz a fost întrebat cum ar puncta atmosfera din coaliție pe o scară de la 1 la 10. Răspunsul său a fost: „Între 6 și 7”.

Acesta a explicat că USR este împotriva încălcării regulilor stabilite în coaliție.

„Eu, cel puțin, am spus foarte clar că încălcarea protocolului de coaliție din partea PSD nu este acceptabilă, dar, dincolo de asta, suntem acolo nu ca să ne certăm, ci ca să lucrăm la soluții pentru români și, în sensul acesta, astăzi, am avansat pe câteva teme mari, unde erau blocaje în ultimele luni, și am reușit să găsim compromisuri care nu sunt perfecte și sunt multe lucruri acolo cu care nu suntem eu sau USR 100% de acord, dar totuși cred că sunt lucruri care ajută să stabilizăm bugetul țării și, în același timp, să și ajutăm ca economia să crească și oamenii să aibă mai mulți bani în buzunar”, a declarat Fritz.

În legătură cu afirmațiile premierului Ilie Bolojan, care a afirmat că actuala coaliție riscă să nu mai funcționeze, liderul USR a făcut câteva mențiuni despre diferențele dintre conținut și formă.

„Cred că trebuie să facem diferența între stil și fond. Pe partea de stil sunt absolut de acord, nu o să mă auziți pe mine înjurând, nu o să mă auziți pe mine țipând la un coleg, indiferent din ce partid este, și cred în general că temperatura discursului public în România trebuie scăzută și se folosesc cuvinte mult prea grele, în general, e o violență în limbajul public, unde cred că toții politicienii au responsabilitate să se exprime mai civilizat”, a spus Dominic Fritz.

De asemenea, el a mai precizat că USR nu poate abandona direcțiile politice asumate.

„Nu putem de dragul păcii să mergem toți acasă și să tăcem din gură, mai ales când vedem că sunt încă rețele de interese care se luptă pentru privilegiile lor și care sunt apărate inclusiv de oameni care astăzi sunt colegi de guvernare. Tocmai de aceea lupta pe fond trebuie dusă. Pe stil, sunt absolut de acord că trebuie să răcim temperatura”, a spus președintele USR, Fritz.