China lovește industria lactatelor din UE cu taxe vamale de până la 42,7%

Ministerul chinez al Comerțului a anunțat, într-o decizie preliminară publicată luni, că importurile de lactate din UE au fost subvenționate și că industria internă a Chinei a „suferit un prejudiciu material”, relatează Financial Times.
Taxele vamale, cuprinse între 21,9% și 42,7%, vor intra în vigoare începând cu 23 decembrie.
Investigația Chinei privind importurile de produse lactate din Uniunea Europeană a fost lansată în august 2024, la scurt timp după ce o anchetă a blocului comunitar privind subvențiile a dus la introducerea unor noi taxe vamale pentru vehiculele electrice chinezești.
Beijingul a declanșat, de asemenea, investigații privind carnea de porc și coniacul.
Noile tarife pe lactate sunt introduse pe fondul unor tensiuni comerciale persistente între Uniunea Europeană și China.
Măsura pune o presiune suplimentară asupra sectorului agricol european, nemulțumit de propunerile de reducere a subvențiilor și de reglementările de mediu.
Tractoare au intrat în Bruxelles în timpul unui summit al Consiliului European. Protestatarii au vandalizat clădiri ale Parlamentului European, au împrăștiat gunoi de grajd și au aruncat cu cartofi în forțele de ordine.
UE susține că subvențiile sale agricole respectă regulile comerciale internaționale, întrucât nu sunt legate de nivelul producției.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a calificat măsurile drept „nejustificate”.
